Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:31 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tracon SRL, cot la cot cu Municipiul Constanța, se judecă cu Garda Națională de Mediu. La mijloc se află o amendă de 50.000 de lei

ro

29 Aug, 2024 12:05 736 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: ZIUA de Constanța

Tribunalul Constanța a înregistrat pe 28 august 2024 dosarul 30423/212/2022, ce are ca părți societatea Tracon SRL – apelant petent; Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța – apelant intimat și UAT Municipiul Constanța prin primar – intervenient în numele Tracon SRL.
 
Obiectul este „anulare proces verbal de contravenție GNM 003096”.
 
Tribunalul Constanța nu a dat încă termen pentru ședința de judecată.


 
Dosarul a fost înregistrat prima dată la Judecătoria Constanța, pe 28 noiembrie 2022. Obiectul a fost „plângere contravențională GNM 003096”.
 
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției GNM 003096/09.11.2022 privește încălcările Autorizației Integrate de Mediu nr. 5/21.08.2017, actualizată la data de 12.08.2019 și constă în depozitarea deșeurilor care nu au fost supuse în prealabil procesului de tratare prin sortare și depozitării deșeurilor care mu sunt acceptate la depozitare.
 
După mai multe termene, primul fiind dat pe 17 martie 2023, și mai multe amânări, la ședința din 7 iunie 2024 – al 12-lea termen de judecată, instanța a hotărât să admită cererea contravențională a petentei Tracon SRL, în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța. De asemenea, Judecătoria Constanța a admis cererea de intervenție voluntară a UAT Municipiul Constanța prin primar, în favoarea Tracon SRL.

Amenda aplicată de către Garda Națională de Mediu firmei Tracon SRL, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 003096 din data de 09.11.2022, a fost redusă de la 100.000 de lei la 50.000 de lei.
 
Judecătoria Constanța a menținut procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria GNM nr. 003096 din data de 09.11.2022, ca legal şi temeinic.
 
Iată ce se arată în continuare în Minută:
„Respinge cererea privind restituirea sumei achitate cu titlu de amendă contravenţională, ca inadmisibilă. Respinge cererea privind anularea Raportului de inspecţie nr. 161/08.11.2022, ca inadmisibilă. Obligă intimata la plata către intervenientul accesoriu a sumei de 1.120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.100 lei şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.06.2024.”
 
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța a declarat apel la data de 4 iulie 2024. Ulterior, pe 22 iulie 2024, și Tracon SRL a făcut apel.


 

Tracon SRL și Garda de Mediu au fost la Tribunalul Constanța și în februarie 2024
 
Amintim că la data de 20 februarie 2024, cele două părți au ajuns încă odată la Tribunalul Constanța, în urma unui apel făcut de firmă.
 
Instanța a respins definitiv apelul ca nefondat.
 
Obiectul a fost „anulare proces verbal de contravenţie GNM 001546”.
 
Despre Tracon SRL
 
Conform termene.ro, firma are sediul în București, pe Splaiul Unirii nr. 16, a fost fondată în anul 1992 și obiectul de activitate este „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”.
 
Firma are patru asociați. Este vorba despre: Manea I. Mihai, Manea Eliza Desdemona, Ninoiu Lucian-Petrișor și Moga Nicolae.
 
Administrator este Ninoiu Lucian-Petrișor.
 
Conform termene.ro, în 2023, cifra de afaceri a Tracon SRL a fost de peste 100 de milioane de lei, profitul a fost de peste 11 milioane de lei, iar numărul de angajați a fost egal cu 209.
 
Tracon SRL figurează cu două cumpărări directe și patru achiziții publice câștigate, potrivit termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.

 
Citește și:
Decizie definitivă în procesul dintre SC Tracon SRL și Garda de Mediu Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii