Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

ro

10 Apr, 2024 11:51 946 Marime text
  • Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a cinci persoane, din Marea Britanie, pentru trafic de droguri de risc și de mare risc.
 
Recent, Tribunalul Constanța, instanță investită cu soluționarea cauzei, a decis condamnarea celor cinci, însă pedepsele au fost contestate la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Cole Shakar a fost condamnat la 4 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare. Asta în timp ce Fontana Jeremie Reece, Fontana Jeremie Callum, Dsane Elton Gregory și Mccullough Paul David au luat câte 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.
 
Tribunalul Constanța a mai dispus confiscarea mai multe bunuri, printre care: 0,41 grame de cocaină, două comprimate ce conțin ca substanță activă 3,4- ethylenedioxymethamphetamine (MDMA), 1,08 grame de substanță pulverulentă ce conține ca substanță activă 3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA), 35 de comprimate ce conţin ca substanţă activă 3,4 (MDMA), 10 comprimate ce conţin ca substanţă activă 3,4- (MDMA), 0,40 grame de ketamină, 1,62 grame de cocaină, 2,83 grame de cristale ce conţin ca substanţă activă 3,4 (MDMA), 5,56 grame de cannabis, 6,43 grame de cocaină, 1.890 de lire sterline, 4.550 de euro, 6.371 de lei.
 
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Cei cinci au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, prin rechizitoriul nr. 313/D/P/2023 din 11.07.2023, fiind acuzați de trafic de droguri de risc și de mare risc.
 
Conform DIICOT, primul inculpat este suspectat că, „fără drept și în realizarea aceleiași rezoluții, la data de 29.04.2023, în jurul orelor 14:50, i-a vândut unui investigator sub acoperire, pentru suma de 130 de euro, 0,44 grame cocaină și 5 comprimate ce conțineau 3,4-methylenedioxymethamphetamine (MDMA), iar la data de 29.04.2023, în jurul orelor 21:50, i-a vândut unui investigator sub acoperire, pentru suma de 500 de euro, 50 de comprimate ce conţineau 3,4 (MDMA) și, totodată, a deținut asupra sa, în scop de vânzare, 0,50 grame de ketamină“.
 

În continuare, tot potrivit DIICOT, s-a reţinut că, fără drept și împreună cu ceilalți ar fi deținut, la o adresă din Constanța, 25,66 grame de cocaină, 91 de comprimate ce conțineau 3,4 (MDMA), 2,90 grame de 3,4 (MDMA), 84,32 grame de cannabis, 2,08 grame de rezină de cannabis și 4,92 grame de ketamină, „drogurile fiind destinate vânzării și găsite acolo cu ocazia percheziției domiciliare“, după cum arată anchetatorii.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară!
Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii