Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:40 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Trebuie să se construiască în mod corect!“ PUZ-ul din Palazu Mare, atacat în instanță de avocata Dalila Cornelia Damgalin, din Baroul Constanța! (DOCUMENT)

ro

15 Oct, 2023 17:00 1926 Marime text
  • Avocata Dalila Cornelia Damgalin, din cadrul Baroului Constanța, a atacat la Tribunal HCL 121/2011 privind „aprobarea documentației Reactualizare PUZ Palazu Mare III, teren în suprafață de 585 hectare, aparținând persoanelor fizice și juridice“.
  • „Ne-am săturat, administrația publică locală pare să nu se intereseze deloc de aceste aspecte! Trebuie să se construiască în mod corect, să se țină seama de regimul de înălțime deja existent în zonă! Un regim de 13 metri, cum era reglementat anterior, era suficient!“, a precizat avocatul din Baroul Constanța, pentru ZIUA de Constanța.
  • În Secțiunea Document poate fi consultată HCL Constanța nr. 121 din 16 mai 2011.
Avocata Dalila Cornelia Damgalin, din cadrul Baroului Constanța, a atacat la Tribunal HCL 121/2011 privind „aprobarea documentației Reactualizare PUZ Palazu Mare III, teren în suprafață de 585 hectare, aparținând persoanelor fizice și juridice“.
 
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului sub numărul unic 7020/118/2023 și având ca obiect „suspendare executare act administrativ HCL nr. 121/16.05.2011“.
 
Pârâți în proces sunt Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța.
 
Dosarul vizează o cerere de suspendare a HCL privind PUZ-ul din Palazu Mare, avocata declarând pentru ZIUA de Constanța că a făcut demersuri separat și pentru revocarea hotărârii contestate.
 
„Am atacat în instanță HCL Constanța nr. 121/2011 pentru că autoritatea publică locală a suspendat aplicarea PUZ doar pentru o parte a drumului național, respectiv pe partea de Est, iar pe partea de Vest  nu este suspendată“, a precizat avocata Dalila Cornelia Damgalin.
 
În continuare, aceasta a subliniat că „este anormal ca primăria să suspende parțial acest PUZ, în contextul construirii blocurilor lângă case, și să lase aceleași reglementări în vigoare pentru cealaltă parte a drumului. Prin modificările aduse în 2017, s-a schimbat regimul de înălțime , fiind fixat un minim P+13 (17 metri) și maxim P+14, și au fost interzisă construirea de case unifamiliale, deși erau deja construite, prin autorizațiile anterioare. Acum, casele existente vor fi înconjurate de blocuri cu regim de înălțime de minim 17 metri, context în care gardurile de doi metri nu mai ajută cu nimic“.
 
„Ne-am săturat, administrația publică locală pare să nu se intereseze deloc de aceste aspecte! Trebuie să se construiască în mod corect, să se țină seama de regimul de înălțime deja existent în zonă! Un regim de 13 metri, cum era reglementat anterior, era suficient!“, a precizat avocatul din Baroul Constanța.
 
Proiectul de suspendare PUZ, respins de consilierii locali

 
Amintim, în ședința Consiliului Local Constanța din 31 august 2023, nu a fost aprobat Proiectul de hotărâre nr. 291/2023 pentru suspendarea HCL nr. 121/2011 privind aprobarea „Reactualizarea PUZ Palazu Mare III, modificare HCLM 116/2003 şi HCLM 126/2003, teren în suprafaţă de 585 ha, aparţinând persoanelor fizice şi juridice“.
 
Prin luarea de cuvânt din cadrul ședinței CLC din 31 august 2023, reprezentanții locuitorilor din cartierul Palazu Mare le-au cerut consilierilor locali să coboare în stradă și să nu mai aprobe construcția de blocuri între casele din cartier.
 
Locuitorii din Palazu Mare au strâns 400 de semnături și au depus la Primăria Constanța o petiție prin care au cerut suspendarea PUZ-ului Palazu Mare și oprirea construcțiilor de blocuri între case. Oamenii sunt nemultumiți de construcțiile ridicate în ultimii ani în acest cartier al orașului.
 
Așa cum am precizat anterior, proiectul de hotărâre de suspendare PUZ nu a trecut de votul consilierilor locali.
 

În aceeași ședință CLC, în shimb, a fost adoptat Proiectul de hotărâre nr. 388/2023 pentru suspendarea aplicării prevederilor HCL nr. 121/2011 privind aprobarea documentaţiei „Reactualizare PUZ Palazu Mare III, modificare HCLM nr. 116/2003 şi HCLM nr. 126/2003, teren în suprafaţă de 585 ha, aparţinând persoanelor fizice şi juridice“, pentru zona delimitată de bd. Tomis, lacul Siutghiol, incinta RAJA şi limita UAT Ovidiu în varianta iniţiator: primar Vergil Chiţac.
 
Acum, le revine judecătorilor de la Tribunalul Constanța sarcina de a analiza oportunitatea suspendării HCL 121/2011.
 
Până în prezent, nu a fost fixată data primei înfățișări în proces.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, ea nu va însemna finalul procesului, căci aceasta va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
 
În Secțiunea Document poate fi consultată HCL Constanța nr. 121 din 16 mai 2011.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ședința CLM Constanţa. Consilierii au votat pentru absorbția AFI SRL de către Confort Urban și pentru suspendarea PUZ-ului cartierului Palazu Mare! (DOCUMENT)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii