Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:21 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei vameși din Portul Agigea Sud, reținuți de procurori! Vor fi aduși în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă

ro

13 Sep, 2024 10:07 2190 Marime text
Foto de la percheziții - sursa: ZIUA de Constanța

În urma perchezițiilor de amploare de ieri, 12 septembrie 2024, trei persoane au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța.
 
Potrivit surselor noastre, cei vizați de anchetă sunt un fost vameș, un vameș dar și un comisionar vamal, care activau în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud. Aceleași surse au afirmat că aceștia ar fi fost prinși în urma unui flagrant, la care s-ar fi găsit 5.000 de euro și 8.000 de lei.
 
În intervalul celor aproape 12 ore de percheziții, între orele 15:00 și 02.00, organele de cercetare au făcut controale inclusiv la două autovehicule în care au fost descoperite sumele de 12.300 de dolari și 1.000 de euro.

Sursele noastre au precizat că acești bani ar fi fost primiți pentru urgentarea procedurilor vamale.

Doi dintre cei trei care sunt luați în vizorul DNA ar fi chiar șeful compartimentului containere, Marius Oprea, respectiv comisionarul Petcu Dorel Emanuel. Despre cel din urmă există suspiciunea că s-ar fi ocupat cu scoaterea banilor din vamă.

În timpul perchezițiilor, activitatea Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a fost oprită.

După ce au fost ridicate probe de la locul perchezițiilor, organele de anchetă au tras linie - 24 de vameși și șapte comisionari vamali ar face obiectul cercetărilor din Portul Agigea Sud.


Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
UPDATE Percheziții în Portul Constanța Sud Agigea! Este blocată activitatea în vamă (FOTO+VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii