Tribunalul anunţă azi pedeapsa lui Bogdan-Florin Chiriluţă Bogdan Moise, decanul Facultăţii de Teologie de la „Ovidius“, trimis în judecată
Tribunalul anunţă azi pedeapsa lui Bogdan-Florin Chiriluţă: Bogdan Moise, decanul Facultăţii de Teologie
01 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
4033
Marime text
Bogdan Moise, decan al Facultăţii de Teologie în cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa, a fost trimis în judecată, ieri, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În cauză, Bogdan Moise este suspectat de complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii, dar şi de fals intelectual.
Anterior, procurorii Anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Bogdan-Florin Chiriluţă, pentru fals în declaraţii în formă continuată, uz de fals (două fapte), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma participaţiei improprii.
În prezenţa avocatului, Chiriluţă a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: doi ani şi trei luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de patru ani şi interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Mai mult, Chiriluţă va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei privindu-l pe Bogdan-Florin Chiriluţă a fost trimis la Tribunalul Constanţa, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe azi. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Conform DNA, „în perioada 2013 - 2015, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea «Ovidius» Constanţa - Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declaraţii pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal în scopul menţionat mai sus“.
„Ulterior, conducerea Universităţii «Ovidius» Constanţa, acţionând fără vinovăţie, i-a acordat inculpatului titlurile de lector, respectiv conferenţiar universitar şi l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu efectuarea, în perioada februarie 2014 - iunie 2017, a unor plăţi ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 de lei.
În acelaşi context, în cursul lunii aprilie 2017, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a prezentat Comisiei de verificare a activităţii ştiinţifice şi de cercetare a candidaţilor înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferenţiar şi profesor în cadrul Universităţii «Ovidius» din Constanţa, în fotocopie, o revistă, susţinând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.
La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie iniţiativă, un exemplar al aceleiaşi reviste fotocopiate, în care şi de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. În demersurile sale infracţionale, în anul 2013, inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii «Ovidius» Constanţa. Concret, inculpatul Moise Bogdan, având şi calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universităţii Constanţa cu verificarea criteriilor de promovare a candidaţilor, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluţă Bogdan-Florin îndeplineşte condiţiile respective, ceea ce a condus la consecinţele prezentate mai sus“, conform procurorilor.
Universitatea „Ovidius“ Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 118.570 de lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de Chiriluţă.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii