Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța a stabilit proprietarii unui teren din Dosarul Retrocedărilor! Nu se mai întoarce în domeniul public al statului

ro

01 Jun, 2021 00:00 4431 Marime text
  • Decizia a fost luată, în primă instanță, de judecătorii  Tribunalului Constanța, însă această hotărâre poate fi atacată în recurs, caz în care procesul va continua la Curtea de Apel din oraș.
  • Proprietarul terenului este compania constănțeană Seaview Advertising, nume cu rezonanță în mediul de afaceri local.
  • În martie 2020, compania obținea de la Curtea Supremă radierea sechestrului menținut prin hotărârea definitivă din Dosarul Retrocedărilor asupra unui teren situat în Mamaia Nord.
  • Despre acel sechestru Ionuț Barbu, administratorul Seaview Advertising, preciza că ar fi fost pus greșit.
  • Acum, Tribunalul Constanța a decis să oblige Fiscul local „să radieze din evidențele fiscale ale reclamantei mențiunea referitoare la revenirea lotului din care face parte și terenul reclamantei în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale Municipiul Constanța“.
Un teren vizat de Dosarul Retrocedărilor din Constanța, cauza penală în urma căreia fostul primar Radu Mazăre a primit nouă ani de închisoare, va fi șters din evidențele Fiscului local din oraș cu privire la faptul că ar trebui să se întoarcă în domeniul public al statului sau, după caz, al Municipiului Constanța.
 
Decizia a fost luată, în primă instanță, de judecătorii  Tribunalului Constanța, însă această hotărâre poate fi atacată în recurs, caz în care procesul va continua la Curtea de Apel din oraș.
 
Proprietarul terenului este compania constănțeană Seaview Advertising, nume cu rezonanță în mediul de afaceri local. Totodată, acționar al companiei este afaceristul constănțean Ionuț Barbu, al cărui nume este, de asemenea, cunoscut pe plan local.
 

Dosar la Tribunalul Constanța

 
În cauză, decizia privind ștergerea mențiunilor a fost luată în dosarul 7745/118/2020, aflat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
 
Dosarul a fost înregistrat la Tribunal pe data de 3 decembrie 2020 și are ca obiect „anulare act administrativ Decizia nr. T41386/29.05.2020          “.
 
Părți în cauză sunt SC Seaview Advertising SRL, în calitate de reclamant, și, respectiv, Serviciul Public de Impozite și Taxe, în calitate de pârât.
 
În minuta Hotărârii nr. 1013/2021 a Tribunalului Constanța se arată că instanța „admite excepția inadmisibilității formulării cererii de anulare a adresei nr. T41386/29.05.2020 și, în consecință, respinge ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei nr. T41386/29.05.2020 emisă de pârât“.
 
Totuși, se arată în continuare că instanța „admite în parte cererea formulată de reclamanta Seaview Advertising SRL în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța“.

 
În acest sens, Tribunalul „obligă pârâtul să radieze din evidențele fiscale ale reclamantei mențiunea referitoare la revenirea lotului din care face parte și terenul reclamantei în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale Municipiul Constanța, conform Deciziei nr. 32/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 6536/2/2008“.
 
Nu în ultimul rând, Serviciul de Impozite și Taxe a fost obligat la plata sumei de 50 de lei către Seaview Advertising, cu titlul de cheltuieli de judecată.
 
Așa cum arătam anterior, hotărârea Tribunalului Constanța este supusă recursului, acesta putând fi declarat în termen de 15 zile de la comunicare.
 
Facem aici precizarea că dosarul 6536/2/2008 este cauza penală cunoscută generic drept Dosarul Retrocedărilor, ce privește modalitatea în care mai multe terenuri din Constanța ar fi fost retrocedate ilegal, potrivit DNA, în timpul administrației Mazăre.
 

De altfel, Decizia nr. 32/07.02.2019 este hotărârea în baza căreia fostul primar Radu Mazăre a fost închis în vederea executării pedepsei de nouă ani pe care a dictat-o Curtea Supremă în acest caz.
 

Dosar la Curtea Supremă

 
Pentru a contextualiza, menționăm că în edițiile anteriaore făceam referire la dosarul 3116/1/2019, în care compania Seaview Advertising formulase o contestație la executare în legătură cu Decizia 32/07.02.2019, pronunțată în Dosarul Retrocedărilor.
 
La momentul respectiv, omul de afaceri Ionuț Barbu, acționar al Seaview Advertising, a explicat pentru ZIUA de Constanța că la baza dosarului se afla un teren de circa 2.000 de metri pătraţi, situat în Mamaia Nord, suprafaţă pe care DNA a pus sechestru din greşeală, în Dosarul Retrocedărilor.
 
Totodată, afaceristul a precizat cu aceeași ocazie că Anticorupţia şi-a recunoscut greşeala privind sechestrul pe acest teren încă din anii 2006-2007 şi a anulat sechestrul, dar nu a comunicat măsura şi instanţei. Aşa se face că, prin sentinţa definitivă pronunţată de Înalta Curte în Dosarul Retrocedărilor, firma s-a trezit din nou cu terenul sechestrat.
 
Contactat telefonic, la momentul înregistrării acelui dosar la Curtea Supremă, Sorin Ionuţ Barbu a precizat că, într-adevăr, contestaţia este formulată cu privire la sentinţa definitivă pronunţată de judecătorii Curţii Supreme în dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 

„Cifrele erau trecute greșit“

 
„Mi-e greu să vă dau explicaţii exacte, pentru că nu sunt de specialitate şi avocatul meu se ocupă de acest caz, dar vă pot spune pe scurt ce am înţeles eu de la acesta: cândva, s-a făcut o greşeală şi s-a instituit un sechestru aiurea, asupra unui teren ce nu avea legătură. Noi am contestat la momentul respectiv sechestrul, DNA-ul şi-a dat seama că cifrele erau trecute greşit pentru identificarea terenului şi au anulat măsura sechestrului“, a explicat atunci Ionuţ Barbu.
 
Totodată, acţionarul Seaview Advertising a confirmat faptul că măsura sechestrului fusese dispusă prin celebra ordonanţă nr. 29/P/2005 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aflată în strânsă legătură cu rechizitoriul prin care dosarul Retrocedărilor a fost trimis în instanţă.
 
„Da, este vorba despre sechestrul instituit prin Ordonanţa nr. 29/P/2005 a DNA, iar noi am obţinut încă din anii 2006-2007 anularea acestui sechestru. Numai că măsura anulării nu a fost comunicată şi mai departe, la instanţă. Este vorba despre o eroare făcută de DNA şi corectată de DNA, care a anulat sechestrul, dar a uitat să comunice mai departe, la instanţă. Astfel că Înalta Curte a menţinut, prin noua sentinţă, sechestrul cum era scris iniţial în ordonanţă, deşi în legătură cu terenul care ne priveşte pe noi măsura fusese anulată de DNA de multă vreme. Aşa că ne-am trezit din nou cu sechestru“, ne-a declarat Ionuţ Barbu.
 
De asemenea, acesta a precizat faptul că „am adus la cunoştinţa instanţei aceste aspecte, dar ni s-a comunicat că trebuie să urmăm o procedură specială, separat, aşa că am făcut contestaţia la executare, prin avocat. Este vorba despre un teren de 2.000 mp, situat în zona Mamaia Nord“.
 
În cele din urmă, în luna martie 2020, în urma analizării argumentelor aduse de afaceristul Ionuț Barbu prin avocații săi, Curtea Supremă a admis contestația la executare.
 
În minuta hotărârii pronunțate în dosarul 3116/1/2019, se arată că instanța „admite contestația formulată de contestatoarea S.C. Seaview Advertising SRL împotriva executării deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 6536/2/2008“.
 
În continuare, instanța „lămurește dispozitivul deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2019 a  Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, în sensul că mențiunile referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 397 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 256 C.pr.pen. și art. 25 alin. (3) C.pr.pen., privind restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, și cele prevăzute de art. 404 alin. (4) lit. c) C.pr.pen., privind menținerea sechestrului asigurător, nu se referă și la terenul intravilan, în suprafață de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. 44080, cu nr. cadastral 14066, situat în Constanța, C4, menționat la pct. 10.6 din ordonanța nr. 29/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcției Naționale Anticorupție“.
 
Hotărârea Curții Supreme era definitivă, așa încât terenul urma să fie scos de pe lista suprafețelor menținute sub sechestru în vederea revenirii lor fie în proprietatea municipiului Constanța, fie în proprietatea statului, după caz.
 

Despre Seaview Advertising

 
Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 31 mai 2021, compania Seaview Advertising a fost înființată în 2004 și are sediul social în Constanța, pe strada Maior Gheorghe Șonțu, nr. 10.
 
Obiectul de activitate principal este reprezentat de „activități ale agențiilor de publicitate“.
 
Pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Sorin Ionuț Barbu (89,99%), acesta fiind și administrator, Geraldina Elena Neagoe deține 7%, iar Carmen Antoanela Stăncescu deține 3%.
 
În anul 2018, compania a avut 19 angajați, profit net 1.244.894 de lei și cifra de afaceri 5.088.879 de lei.
 
În 2019, firma a avut 14 angajați, profitul net a fost 1.353.550 de lei, iar cifra de afaceri a fost 5.614.855 de lei.
 
Pentru anul 2020 nu existau înregistrări, la momentul consultării Confidas.ro.
 
Pentru a reveni la dosarul actual deschis de Seaview Advertising împotriva Fiscului local și soluționat recent de Tribunalul Constanța, reamintim că acesta ar putea ajunge pe rolul Curții de Apel, în cazul în care se va declara recurs.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Chițac -„Nu vrem să îngropăm serviciul de publicitate“:
Seaview Media SRL, în litigiu cu Primăria Constanța. Care este obiectul dosarului și când se va pronunța instanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii