Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:19 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța menține măsura asigurătorie în dosarul lui Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă (MINUTA)

ro

26 Feb, 2024 13:48 1001 Marime text
  • Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Judecătorii de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat astăzi, 26 februarie 2024, cu privire la măsurile asigurătorii dispuse de procurorii DNA Constanța în procesul care-l vizează pe Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă!
 
După deliberări, magistrații au decis menținerea acestor măsuri, dosarul având indicativul 7594/118/2023/a3.
 
Iată minuta deciziei de azi, 26 februarie 2024:
 
„În baza art. 250/2 C.p.p. menține măsura asigurătorie, așa cum s-a dispus prin ordonanța nr. 152/P/2019 din data de 17.10.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DNA-Serviciul Teritorial Constanța, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Negoiță Liviu Cristian. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare“
 
Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
 
La Tribunal, cazul s-a aflat, potrivit datelor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Antoneta Ardeleanu.
 
Următoarea înfățișare în proces va avea loc la data de 19 martie 2024, de la ora 13.00.
 
Amintim, este vorba despre dosarul în care primarul Liviu Cristian Negoiță a fost deferit justiției de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
„În perioada aprilie 2017- august 2019, inculpatul Negoiță Liviu Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, fără respectarea dispozițiilor legale, un număr de 33 de ordonanțări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva inculpatului Negoiță Liviu Cristian.
 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, potrivit DNA.
 
Clubul sportiv ar fi Axiopolis Sport Cernavodă, aflat în faliment.
 
 
Clubul Sportiv Asociatia Axiopolis Sport Cernavodă se numește acum Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Procesul primarului Cristian Radu, din Mangalia! Curtea de Apel Constanța, pronunțare pe solicitările acuzaților (MINUTA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii