Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:03 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța nu se va pronunța azi în dosarul Radu Mazăre - Decebal Făgădău

ro

21 Apr, 2021 14:45 1731 Marime text

 
Ştefania Pârlogea, judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, nu se va pronunța azi, în faza camerei preliminare, în dosarul în care Decebal Făgădău și Radu Ștefan Mazăre, foști primari ai municipiului Constanța, au fost deferiți justiției de DNA Constanța.
 
Pronunțarea a fost amânată pentru data de 07 mai 2021.
 
Oricare va fi decizia, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
De menționat că în prezenta cauză au mai fost trimiși în judecată următoarele persoane: Constantin Nicoleta, la data presupusei fapte șef al Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Dinescu Fulvia Antonela, la data presupusei fapte director executiv adjunct al Direcției administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Tănase Luiza Elena, la data presupusei fapte arhitect șef al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și Munteanu Mariana, la data presupuselor fapte inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism, pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Viorel Ionescu, arhitect, pentru infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și afaceristul Florin Cârstocea, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Potrivit DNA, cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă.
 
Potrivit info-sud-est.ro, este vorba despre complexul Riviera Residence, care aparține omului de afaceri Florin Cârstocea, prin societatea RHC City Crown.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii