Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța respinge cererea lui Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, de redeschidere a procesului penal. Decizia, contestată

ro

06 Feb, 2024 13:33 744 Marime text
  • La momentul aducerii în țară a lui Romeo Ursu, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a postat pe contul său de Facebook prin intermediul căreuia mulțumește „tuturor autorităților care au contribuit la aducerea în țară“ a celui în cauză.

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins ca neîntemeiată cererea de redeschidere a procesului penal formulată de Romeo Ursu, cunoscut ca Genică Boenică, adus în România, din Iordania, pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
 
Nemulțumit, „Genică Boenică“ a contestat decizia tribunalului la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța.

Primul termen în apel a fost fixat pentru data de 25 aprilie 2024.
 
Amintim că în trecut, judecătorii din Constanța i-au aplicat bărbatului o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
 
Amintim că, potrivit IGPR, la data de 18 septembrie 2023, polițiștii Direcției Investigații Criminale - I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul București.
 
Confost sursei, acesta a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.
 

„De asemenea, cel în cauză se sustragea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanța, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Bărbatul urmează să fie încarcerat într-un penitenciar“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
De precizat că la momentul aducerii în țară a lui Romeo Ursu, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a postat pe contul său de Facebook prin intermediul căreuia mulțumește „tuturor autorităților care au contribuit la aducerea în țară“ a celui în cauză.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Ședință cu „greutate“, azi, la CSM!

Mihai Alexandru Stanciu, șeful Parchetului Judecătoriei Constanța, propus să preia comanda DNA Constanța



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii