Tribunalul Constanța Zeci de polițiști de frontieră au dat în judecată Garda de Coastă Constanța pentru despăgubiri. Ce spune Vasile Zelca, președntele SNPPC
Tribunalul Constanța: Zeci de polițiști de frontieră au dat în judecată Garda de Coastă Constanța pentru- Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul nr. 8572/118/2024 are ca obiect soluționarea unor cereri formulate în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici.
- Reclamați în dosar sunt 58 de polițiști reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, iar Garda de Coastă Constanța este parte pârâtă.
Pe data de 21 noiembrie, pe rolul Tribunalului Constanța, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 8572/118/2024 are ca obiect soluționarea unor cereri formulate în cadrul unui litigiu privind funcționarii publici. Mai exact obiectul doarul este un ltigiu privind funcţionarii publici anulare act adm/acţiune în constatare/despăgubiri/pretenţii
Reclamați în dosar sunt 58 de polițiști reprezentați de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, iar Garda de Coastă Constanța este parte pârâtă.
Dosarul se află în faza de judecată pe fond, unde Tribunalul Constanța urmează să analizeze documentele și probele depuse de părți. Instanța va decide dacă actul administrativ contestat este legal și dacă există temeiuri pentru acordarea despăgubirilor sau constatarea pretențiilor reclamantului. Deocmdată nu a fost stabilită prima ședință a magistraților.
Decizia Tribunalului Constanța va avea un impact semnificativ asupra părților implicate, clarificând aspecte juridice legate de raporturile de muncă și legalitatea actelor administrative.
„Sunt dosare standard pe litigii de muncă, pe elemente salariale calculate greșit. Sunt sute de procese la nivelul țării“, au explicat repezentanții Gărzii de Coastă Constanța.
Dosarul face obiectul diferenței la sporul pentru suprasolicitare neuropsihică! Legea 153/2017 stabilește că acest spor poate ajunge la 20%, avem deja structuri de poliție judiciară ( polițiști care au calitate de organ de cercetare al poliției judiciare), care beneficiază de acest spor în cuantul de 20% din salariul de funcție.
De aceea SNPPC a introdus deja acest tip de acțiune în instanță prin care ne dorim ca politiștii care instrumentează dosare penale să beneficieze de o remunerare corectă, adaptată complexității muncii lor.
Mai avem un aspect care trebuie soluționat. În prezent sporurile sunt plafonate ca bază de calcul fiind calculate la salariul de bază aferent lunii decembrie 2018 plus acea majorare a salariului de bază cu 25% ( transferul de contribuții de la angajator la angajat).
Ne dorim ca acest spor să ajungă la nivelul aflat în plata deja pentru alți politiști care instrumentează dosare penale ( putem discuta și de o discriminare față de ceilalți politiști care prestează aceleasi servicii - instrumentare dosare penale) și anume 20% și nu 10% asa cum este acum!
Acțiunea este dezvoltată la nivel național, de către fiecare Birou Teritorial al SNPPC ( avem 75 de astfel de birouri teritoriale) și invităm membrii SNPPC care au calitate de poliție judiciară să contacteze liderii teritoriali pentru a fi făcuți parte la această acțiune în instanță!, a declata Vasile Zelca, președntele Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
Acțiune de amploare în PTF Vama Veche și Negru Vodă din județul Constanța! Vizate sunt și alte PTF din țară (GALERIE FOTO+VIDEO)
Controale efectuate de polițiștii de frontieră din Constanța. Iată ce au descoperit într-un autocar
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp