Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:14 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul menține măsurile asigurătorii pe bunurile a doi foști primari din Constanța trimiși în judecată de DNA

ro

23 Feb, 2022 00:00 1980 Marime text

 
  • În dosar, SC Proiect Solar Power SRL, prin Marian Turbatu este parte civilă
 
Tribunalul Constanța menţine măsurile asiguratorii dispuse de DNA asupra bunurilor aparținând lui Ion Soare şi Gheorghe Popescu, la data presupuselor fapte primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele.
 
Cei doi foști edili au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Dosarul 7388/118/2017* se află pe rolul Tribunalului Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 04 martie 2022, pentru lipsa raportului de expertiză.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
 

„La data de 18 ianuarie 2006, inculpaţii Soare Ion şi Popescu Gheorghe, în calitate de primari ai comunelor Cogealac şi Fântânele, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un acord privind predarea, din administrarea Primăriei Cogealac spre administrarea Primăriei comunei Fântânele, a unei suprafeţe totale de teren de 371,19 ha. În această suprafaţă a fost inclusă în mod abuziv şi suprafaţa de 24.438 mp închiriată anterior de către o societate comercială, în urma organizării unei licitaţii de Primăria comunei Mihai Viteazu. Mai mult, în urmă cu un an, la data de 24 ianuarie 2005, inculpatul Soare Ion, primarul comunei Cogealeac, convenise cu primarul comunei Mihai Viteazu că respectiva suprafaţă aparţine comunei Mihai Viteazu. Aceste demersuri ale inculpaţilor au avut drept consecinţă obţinerea unor foloase necuvenite de către Primăria Fântânele, concomitent cu producerea unui prejudiciu în cuantum de 201.600 de euro şi 531.822 de lei în dauna societăţii beneficiare a terenului respectiv“.

 
De menționat că dosarul se află la rejudecare.

Cei doi foști primari au fost condamnaţi de Tribunalul Constanța în primă instanță la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță ce a decis rejudecarea cauzei.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 

Ce i-a comunicat Curtea Supremă lui Radu Mazăre, legat de verdictul în Dosarul campusului social
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii