Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. Luptători MMA, trimiși în judecată. Procesul, amânat

ro

22 Feb, 2023 00:00 5584 Marime text
 
 
  • Conform anchetatorilor, la data 01 octombrie 2021, procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Constanța, a doi dintre inculpați după ce au efectuat o tranzacție de vânzare-cumpărare a 100 grame de cannabis, pentru suma de 3.800 lei, cu ocazia unei gale de MMA/Kickboxing.
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 
Judecătorii de la Tribunalul Tulcea au fixat un nou termen în dosarul în care procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au deferit justiției cinci persoane (printre care și doi luptători MMA), suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
Cauza a fost amânată pentru jumătatea lunii aprilie 2023.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Tulcea, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.  
 
Amintim că la data de 02 octombrie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 5 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
 
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2021, unul dintre inculpați a achiziționat cannabis, de pe raza municipiului București, pe care ulterior l-a comercializat, prin intermediul altor inculpați, către consumatori de pe raza județului Tulcea.
 
Conform anchetatorilor, la data 01 octombrie 2021, procurorii din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat o acțiune de prindere în flagrant, pe raza municipiului Constanța, a doi dintre inculpați după ce au efectuat o tranzacție de vânzare-cumpărare a 100 grame de cannabis, pentru suma de 3.800 lei, cu ocazia unei gale de MMA/Kickboxing.
 

Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare, pe raza județelor Tulcea și Ilfov și a municipiului București, ocazie cu care au fost ridicate droguri de risc, cântare electronice, sume de bani, arme albe, pistoale cu gaze și proiectile din cauciuc.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul cadrul B.C.C.O. București și S.C.C.O. Ilfov, al lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Tulcea și S.A.S. Tulcea, al jandarmilor din cadrul GMJ Constanța și B.S.I.J. și al polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
DNA angajează! Printre condiții, minimum 18 ani împliniți
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii