UAT Municipiul Constanța contestă executarea silită demarată de dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Când se dă verdictul
UAT Municipiul Constanța contestă executarea silită demarată de dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului
20 May, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
951
Marime text
- Suma în cauză s-ar ridica la 127.162,30 de lei, fiind vorba despre dosarul execuțional 1521/2023 al BEJ Bogăție Silvia Laura.
Magistrații de la Secția Civilă a instanței au ascultat pledoariile avocaților părților din proces și au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 31 mai 2024.
Dosarul are indicativul 33832/212/2023 și a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța la data de 20 decembrie 2023.
Părți în cauză sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, în calitate de contestator, dr. Stela Halichidis – în calitate de intimat și intervenientul este Primarul Municipiului Constanța.
Obiectul dosarului este reprezentat de o contestație la executare, formulată de UAT Municipiul Constanța cu privire la dosarul de executare silită 1521/BSL/2023.
În dosarul respectiv, dr. Halichidis a demarat procedurile legale pentru punerea în executare a sentinței definitive care o îndreptățește la plata salariilor ce i s-ar fi cuvenit în calitate de manager al SCBI Constanța, după anularea dispoziției primarului Vergil Chițac de încetare a contractului managerial (ca urmare a incendiului de la SCBI).
Amintim, dr. Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul deschis pentru anularea dispoziției de demitere semnate de primarul Vergil Chițac, în urma incendiului care a cuprins Secția ATI Covid a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, pe 1 octombrie 2021.
Prin aceeași sentință definitivă, judecătorii au decis ca fostul manager să primească de la municipalitate și salariile ce i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost demisă.
După pronunțarea definitivă a judecătorilor, Stela Halichidis a demarat procedurile legale pentru recuperarea sumei stabilite prin hotărârea judecătorească.
Potrivit hotărârii dintr-un dosar similar, în care municipiul Constanța a fost cel care a contestat executarea silită pornită de dr. Halichidis pentru recuperarea salariilor, suma în cauză s-ar ridica la 127.162,30 de lei, fiind vorba despre dosarul execuțional 1521/2023 al BEJ Bogăție Silvia Laura.
Acum, UAT Municipiul Constanța a formulat contestație la executare și se așteaptă decizia Judecătoriei Constanța în acest caz.
Verdictul pe care Judecătoria îl va pronunța la data de 31 mai 2024 va putea fi ulterior atacat la Tribunal.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii