Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:22 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

ro

02 Nov, 2022 00:00 2459 Marime text
 
 
  • Confrom magistraților, având în vedere că prin Decretul nr. 195/16.03.2020 cursul prescripţiei a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, rezultă că termenul general de prescripţie s-a împlinit la data de 24.09.2019.
  • Prin decizia de încetare a procesului penal, Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile.
  • Fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu au fost obligați, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 12.323,33 lei cu titlu de daune materiale 235.000 lei cu titlu de daune morale.
  • Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța de cei doi inculpați.
 
 
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța și-au motivat decizia prin intermediul căreia au hotărât încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Christian Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Vizat de decizia judecătoriei este și Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă în prezenta cauză.
 
Conform datelor oficiale, instanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

De menționat că prin decizia de încetare a procesului penal, Judecătoria Constanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile.
 
Fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu au fost obligați, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 12.323,33 lei cu titlu de daune materiale 235.000 lei cu titlu de daune morale.
 
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța de cei doi inculpați.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța aceasta va fi definitivă.
 

În decizia de încetare a procesului penal, Judecătoria Constanța arată, printre altele, că „prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr.  din 25.06.2018, s-a constatat neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, Curtea sancţionând unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr.358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565/09.06.2022, s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale.
 

„Curtea Constituţională a apreciat că instituţia prescripţiei răspunderii penale aparţine dreptului penal material, şi nu dreptului procesual penal, fiind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar prin ultima decizie menţionată, Curtea Constituţională a stabilit că Decizia nr. ###/26.04.2018 este o decizie simplă/extremă, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză“, Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau“, potrivit motivării.

 
Judecătorii mai arată că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 192 ( ucidere din culpă) alin. 1 şi 2 cod penal este aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. 1 lit. c cod penal, ce curge de la data săvârşirii faptei (24.07.2011) şi care s-a împlinit la data de 24.07.2019.
 
Confrom magistraților, având în vedere că prin Decretul nr. 195/16.03.2020 cursul prescripţiei a fost suspendat pentru o perioadă de 60 de zile, rezultă că termenul general de prescripţie s-a împlinit la data de 24.09.2019.
 
Pentru aceste motive, în baza art. 399 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f cod penal, instanţa aa dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu.

 
Așa cum precizam și mai sus, decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Date din anchetă
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, „în anul 2007, în calitate de administrator unic al unei societăţi comerciale, inculpatul Chiru Gigi - Christian a demarat lucrările de consolidare şi modernizare a unui imobil în care funcţiona o discotecă din localitatea Eforie Sud, judeţul Constanţa, pentru execuţie contractând o firmă al cărei administrator era inculpatul Smădu Cristian-Valentin“.
 

„Execuţia a fost realizată fără autorizaţie de construire şi în absenţa unor persoane competente să verifice dacă lucrările sunt corespunzător efectuate. Printre lucrări s-au numărat confecţionarea şi montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parţial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbuşit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa“, conform rechizitoriului.

 
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate în nici o situaţie să înfrângă prezumţia constituţională de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
Sursă text: portal instanțe de judecată și rejust.ro - Hotarâre nr. 1321/2022 din 19.10.2022 pronunțată de Judecătoria Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Tragedie rutieră în Lazu!
Șofer de camion condamnat pentru uciderea unui pieton!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii