Un alt proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța ajunge în instanță. O asociație vrea să recupereze o parte din banii tăiați de municipalitate
Un alt proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța ajunge în instanță. O asociație vrea să recupereze
22 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
1895
Marime text
- Asociația Ecsia Social Org a dat în judecată Primăria Constanța pentru o tranșă de bani care le-a fost refuzată pentru un eveniment organizat în 2017, finanțat de municipalitate cu fonduri nerambursabile pe Legea nr. 350/2005
- Este vorba despre proiectul ”Festivalul Mondial de Arte și Interculturalitate Ovidius” unde a fost lansat filmul „Ovidius” cu prilejula 50 de ani de la înfrățirea orașelor Constanța și Sulmona
Asociația Ecsia Social Org a dat în judecată Primăria Constanța pentru o tranșă de bani care le-a fost refuzată pentru un eveniment organizat în 2017, finanțat de municipalitate cu fonduri nerambursabile pe Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Este vorba despre proiectul ”Festivalul Mondial de Arte și Interculturalitate Ovidius” unde a fost lansat filmul „Ovidius” cu prilejula 50 de ani de la înfrățirea orașelor Constanța și Sulmona. ”Festivalul Mondial de Arte şi Interculturalitate Ovidius” a fost realizat de Asociația Ecsia Social Org în parteneriat cu Universitatea ”Ovidius” din Constanța, Primăria Oraşului Sulmona, Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, Associazione Culturale ”Giostra Cavallereasca di Sulmona” și Teatrul pentru Copii și Tineret ”Căluțul de Mare”.
În 2018, în raportul final al proiectului, Primăria Constanța a considerat unele costuri neeligibile și nu a mai plătit 1/3 din valoarea proiectului către Asociație. Aceasta are de plătit la rândul ei furnizorii și încearcă să recupereze pe cale judecătorească această tranșă de bani.
Dosarul înregistrat de Asociația Ecsia Social Org pe rolul Tribunalului Constanța, secția II-a civilă are ca obiect acțiune în daune contractuale. Magistrații nu au stabilit încă un termen în dosarul 4070/118/2020.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii