Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:01 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un angajat al Penitenciarului Poarta Albă, trimis în judecată pentru luare de mită, menținut în arest

ro

29 Jul, 2020 00:00 1389 Marime text
  • Trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus zilele trecute trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Florin Croitoru, agent de poliție penitenciară din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată, și Valentin C., persoană fără calități speciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.


Ieri, Curtea de Apel Constanța a decis ca cei doi să rămână în stare de arest preventiv. Și asta deși Tribunalul Constanța dispusese înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi cu măsura controlului judiciar.


Decizia tribunalului a fost contestată de procurori la Curtea de Apel, instanță care a decis ca inculpații să rămână în stare de arest preventiv. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă.


„Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, inculpatul C. F., în perioada februarie – mai 2020, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de agent de poliție penitenciară în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat în mod succesiv unei persoane private de libertate în unitatea sus-menționată, și a și primit direct sau prin intermediul inculpatului C. V., aproximativ 60 de pachete țigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, și apoi, în aceeași perioadă de timp, a mai solicitat și a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi sport – , un parfum, și o geacă tip vestă, toate acestea pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deținut, și să-i creeze un regim preferențial de muncă. În caz contrar, agentul de penitenciare C. F. îi îngreuna voit situația deținutului, selecționându-l să-și desfășoare activitatea la ghena de gunoi, precum și pentru a introduce mai multe bunuri interzise la deținere în penitenciar, pe care i le-a dat persoanei private de libertate“, conform procurorilor.


Precizăm că trimiterea în judecată din cursul procesului penal nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.



În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, de sprijinul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța, și al Autorității Naționale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.


Citește și

Penitenciarul Poarta Albă are de ieri un nou deținut. Ce infracțiune a comis


Dosarul în care primarul din Saraiu, Dorinela Irimia, a fost amenințată cu moartea și șicanată în trafic, la primul primul termen în apel
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii