Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un băiat, de 16 ani, mort pe plaja Belona din Eforie Nord. S-a stabilit un nou termen în proces

ro

16 Dec, 2020 00:00 3065 Marime text
  • În actul de sesizare a instanţei se arată că „la data de 5 august 2013, victima I.G.C., în vârstă de 16 ani, a murit electrocutată în urma atingerii cu piciorul desculţ a peronului metalic de aşteptare al pistei cu electroscutere tamponabile (maşinuţe tamponate) de pe plaja Belona din staţiunea turistică Eforie Nord“.
  • Dosarul se află la Judecătoria Constanța.

Magistrații de la Judecătoria Constanța au acordat un nou termen în dosarul minorului de 16 ani (turist) care a murit electrocutat, în august 2013, într-un parc de distracţii de pe plaja Belona din staţiunea turistică Eforie Nord.
 
Cauza a fost amânată pentru data de 22 martie 2021, pentru citarea a patru martori , în vederea audierii.
 
Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Inculpații

Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care, la data de 20 iulie 2018, au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Valentin Dragomir, Mihai Rusu şi SC Pegasus Fun SRL Constanţa.
 

Acuzații

Societatea comercială Pegasus Fun SRL este acuzată de procurori că „nu a luat toate măsurile de prevedere pentru montarea şi funcţionarea în siguranţă a echipamentului de agrement exploatat, inclusiv împotriva tensiunilor de atingere periculoase“.
 
La rândul lor, inculpaţii Valentin Dragomir, Mihai Rusu, primul în calitate de responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor (RSVTI) la persoana juridică inculpată, iar secundul în calitate de inspector al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA - sucursala Constanţa (CNCIR), şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia verificării şi inspecţiei tehnice după montarea şi punerea în funcţiune a echipamentului de agrement pe noul amplasament.
 

Priza de pământ, declarată conformă

Procurorii arată că s-ar fi „menţionat în documentele de verificare tehnică şi de control că priza de pământ (împământarea) a pistei de electroscutere împotriva atingerilor periculoase este conformă cu Prescripţia tehnică R 19-2002 (Reglementare tehnică naţională a Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR, ce conţine cerinţele tehnice de securitate privind echipamentele şi instalaţiile montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii şi spaţiilor de joacă, reglementare elaborată în temeiul art.11 alin.4 din H.G. nr.1102/2002 privind regimul de introducere pe piaţă şi de exploatare a echipamentelor pentru agrement, publicată în M.Of. nr.758 din 17 octombrie 2002 şi înlocuită prin H.G. nr.435/2010), deşi această priză de pământ nu exista fizic“.
 


Validarea instalaţiei de agrement

Astfel, mai arată magistraţii, faptele inculpaţilor au condus la validarea unei instalaţii de agrement care nu era realizată cu respectarea măsurilor de siguranţă, aşa încât din cauza neglijenţei lor victima s-a electrocutat şi a murit.


Inculpaţii trebuiau să prevadă rezultatul 

În considerarea probatoriului administrat, „se poate reţine că între acţiunile şi inacţiunile săvârşite cu vinovăţie de inculpaţii, în privinţa instalării, punerii în funcţiune şi autorizării pistei cu electroscutere, şi decesul prin electrocutare al victimei există legătură de cauzalitate, întrucât prin neluarea tuturor măsurilor de prevedere împotriva tensiunilor de atingere periculoase, prin montarea unei prize de pământ la pista cu electroscutere sau a unei măsuri de siguranţă suplimentară, respectiv neverificarea existenţei ori eficienţei acestor măsuri de siguranţă în funcţionare a echipamentului de agrement, chiar dacă nu au prevăzut posibilul rezultat periculos constând în electrocutarea accidentală a persoanelor care veneau în contact cu componentele echipamentului electric, inclusiv moartea acestora, fiecare dintre cei trei inculpaţi putea şi trebuia să prevadă un astfel de rezultat, aşa încât se poate reţine că au săvârşit faptele cu forma de vinovăţie a culpei simple, a unei neglijenţe“, potrivit rechizitoriului.
 

Inspecţie completă şi corespunzătoare

„Astfel, dacă persoana juridică inculpată, ca deţinător şi utilizator al pistei cu electroscutere, ar fi luat măsuri de prevedere suficiente, prin asigurarea montării echipamentului de agrement de persoane calificate şi cu respectarea prescripţiilor tehnice ISCIR, apoi inculpatul Valentin Dragomir, în calitate de RSVTI la persoana juridică inculpată, ar fi efectuat verificări temeinice ca să poată descoperi inexistenţa prizei de pământ a pistei cu electroscutere înainte de a fi pusă în funcţiune, iar inculpatul Mihai Rusu, în calitate de inspector CNCIR, ar fi realizat o inspecţie completă şi corespunzătoare procedurilor oficiale, iar nu una pur formală şi superficială, ca să poată constata lipsa prizei de pământ şi a măsurii de protecţie suplimentare, precum şi eficienţa sistemului de deconectare la suprasarcină ori supracurent, ar fi fost înlăturate condiţiile care au existat la momentul în care victima a fost electrocutată, prin atingerea peronului metalic de aşteptare al pistei cu electroscutere“, au conchis procurorii.

 


Citește și
 
Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, a fost condamnat definitiv
 
Ucidere din culpă cum rar s-a mai văzut!
Un tânăr din Săcele, județul Constanța, condamnat la închisoare cu executare


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii