Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat din Tulcea, condamnat în Marea Britanie la 15 ani de închisoare, va fi adus în țară

ro

29 Jul, 2022 16:13 1370 Marime text


Curtea Coroanei la Chelmsford, Marea Britanie, a decis condamnarea la 15 ani de închisoare a unui bărbat din județul Tulcea!
 
În fapt, s-a reţinut că în luna iulie 2020, în timp ce se afla în localitatea Witham, Essex, Marea Britanie, tulceanul, prin constrângere și folosirea violenței, a violat o femeie, în vârstă de 29 de ani.
 
Persoana condamnată şi-a dat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, iar autorităţile judiciare din Marea Britanie şi-au exprimat acordul cu privire la transferarea acestuia, emiţând totodată un ordin de deportare.
 
Zilele trecute, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au constatat că durata pedepsei aplicată de instanţa străină depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea de viol.
 
Ca atare, judecătorii din Constanța au adaptat pedeapsa aplicată la maximul special prevăzut de art. 218 alin.1 Cod penal, urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.
 
Magistrații Curții de Apel Constanța au dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate, în vederea continuării executării pedepsei aplicată pentru comiterea infracţiunii de viol.
 
Instanța a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la 15.07.2020 – 24.06.2021 (345 zile), precum şi perioada executată în continuare de la data de 24.06.2021 la zi.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii