Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:58 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un constănţean a condus un autoturism fără permis de conducere şi a refuzat să i se recolteze probe biologice

ro

22 May, 2019 00:00 1831 Marime text
Magistraţii de la Judecătoria Constanţa l-au condamnat pe un constănţean pentru că a condus un autoturism fără permis de conducere şi pentru că a refuzat să dea mostre biologice pentru a se stabili dacă se află sub influenţa substanţelor interzise. Astfel, pe 20 mai 2019, S.S.I a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
 

Soluţia pe scurt

 
„Condamnă pe inculpatul S. S. I. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev.de art.335 alin.(1)/Cod penal cu aplic.art.43 alin.(5)/Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev.de art.337 alin.(1)/Cod penal cu aplic.art.43 alin.(5)/Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.
 
În baza art.38 alin.(1)/Cod penal rap.la art.39 alin.(1) lit.b/Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată - 8 luni închisoare, în final aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art.60/Cod penal pedeapsa se execută în regim de detenţie. În baza art.72/Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 04.02.2019 la zi.
 
În baza art.404 alin.4 lit.b/Cod proc.penală rap. la art.399 alin.(1)/Cod proc.penală menţine măsura arestării preventive pe o durată de 60 de zile cu privire la inculpatul S. S. I, urmând sa fie verificată cel mai târziu la data de 18.07.2019. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1/ Cod proc.penală obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (600 de lei din faza de urmărire penală şi 800 de lei din faza de judecată).
 
În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Constanţa a sumei de 260 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Manac Ioana Alexandra conform delegaţiei seria AV nr. (...). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2019”, conform minutei judecătoreşti.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii