Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! Răspunsul Curții de Apel Constanța
Un edil din Dobrogea, „primar și comerciant persoană fizică“, au spus inspectorii de integritate! RăspunsulJudecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța s-au pronunțat în procesul prin care un primar dobrogean a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate.
Este vorba despre Marian Taifas, primar al comunei tulcene Horia, despre care inspectorii de integritate au spus că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate timp de aproape patru ani, căci ar fi fost concomitent primar și comerciant persoană fizică.
În dosarul 494/36/2021*, Curtea de Apel a respins contestația primarului.
Iată minuta Hotărârii nr. 208/2022 a instanței:
Respinge actiunea formulată de reclamantul TAIFAS MARIN în contradictoriu cu pârâta AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Constanţa.
Astfel, primarul are acum la dispoziție 15 zile de la comunicarea deciziei motivate pentru a declara recurs, caz în care dosarul va fi înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, instanță care va pronunța hotărârea definitivă.
Amintim, Agenția Națională de Integritate a anunțat, pe 18 octombrie 2021, că Marian Taifas, primar al comunei Horia, din județul Tulcea, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.
Iată ce au spus inspectorii de integritate:
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 04 septembrie 2017 – 20 iulie 2021, întrucât, a deținut și exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică,încălcând prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Acum, rămâne de văzut dacă primarul va declara recurs.
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp