Un fost preşedinte, trimis în judecată de către DNA Constanţa, merge la închisoare

17 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2545
Marime text
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Valeriu Gîndac, la data presupuselor fapte preşedinte al unei asociaţii de crescători de animale, a fost condamnat cu executare.
Ieri, judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au dispus condamnarea bărbatului la doi ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.
Instanţa a admis acţiunea civilă formulată de parte civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 199.143,03 lei către partea civilă, alături de dobânzile legale calculate potrivit OUG nr. 66/2011, începând cu data efectuării plăţii şi până la achitarea efectivă a debitului.
Valeriu Gîndac a fost acuzat de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
„La data de 15 mai 2013, inculpatul Gîndac Valeriu a formulat cererea unică de plată pe suprafaţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, la care a anexat un document, „Declaraţia - Anexă 13“, în cuprinsul căruia se aflau semnăturile executate în fals ale membrilor asociaţiei pe care o conducea. Acest document conţinea menţiuni nereale, în sensul că aceste persoane şi-au dat acordul ca inculpatul Gîndac Valeriu să depună la APIA cererea unică de plată pe suprafaţă în campania 2013 în numele membrilor asociaţiei, că membrii acesteia nu vor depune cereri de plată în nume propriu pentru suprafeţele pentru care a aplicat asociaţia şi că îşi asumă responsabilitatea asupra cerinţelor care condiţionează acordarea sprijinului solicitat prin cererea unică de plată pe suprafaţă. Prin acest demers, asociaţia respectivă a obţinut suma de 199.143,03 lei din bugetul Uniunii Europene, reprezentând sprijin financiar în cuantum de 140.701,41 de lei în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă - SAPS, respectiv sprijin financiar de 58.441,62 de lei, cu titlu de plăţi compensatorii pentru zonă defavorizată de condiţii naturale specifice“, conform DNA.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă, cu suma de 199.143,03 lei, reprezentând sprijinul financiar aferent campaniei 2013, sumă la care se adaugă dobânzile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii