Un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanța cere să fie eliberat condiționat! Cine este, ce pedeapsă a primit și când se va lua decizia finală
Un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanța cere să fie eliberat condiționat! Cine este, ce pedeapsă
10 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3486
Marime text
- Marius Pușcași, din martie 2019 a fost planificat la activități lucrative, atât în interiorul, cât și în exteriorul penitenciarului, și că lucrează în exteriorul penitenciarului, la hidrofor, în 3 schimburi.
- Cel în cauză se află la regim deschis, ceea ce presupune că nu este însoțit de escorta penitenciarului, merge și se întoarce de la muncă, fără a fi însoțit de cineva.
- Decizia finală va fi luată de Tribunalul Constanța.
Un inculpat din Dosarul Retrodărilor din Constanța cere judecătorilor de la Tribunalul Constanța să fie eliberat condiționat! Primul termen a fost stabilit pentru data de 04 septembrie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va fi definitivă.
Cel în cauză este Marius Pușcași (cesionarii cumpărători de drepturi succesorale), condamnat definitiv în Dosarul Retrodărilor din Constanța, prin decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la o pedeapsă de trei ani închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Pe data de 16 iulie, pe rolul Judecătoriei Medgidia a fost înregistrat dosarul 4716/256/2020, cauză în care Marius Pușcași solicita eliberarea condiționată.
Pe data de 23 iulie, magistrații din Medgidia au respins cererea privind liberarea condiţionată a condamnatului și a stabilit ca propunerea sau cererea de liberare condiționată va putea fi reînnoită după data de 15.10.2020.
Regim deschis
Potrivit datelor oficiale, Marius Pușcași, din martie 2019 a fost planificat la activități lucrative, atât în interiorul, cât și în exteriorul penitenciarului, și că lucrează în exteriorul penitenciarului, la hidrofor, în 3 schimburi. Cel în cauză se află la regim deschis, ceea ce presupune că nu este însoțit de escorta penitenciarului, merge și se întoarce de la muncă, fără a fi însoțit de cineva.
Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată de Pușcași la tribunalul Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 04 septembrie. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va fi definitivă.
Marius Pușcași s-a numărat printre cei aproape 40 de inculpați ai dosarului Retrocedărilor din Constanța, cauză în care procurorii DNA vorbesc despre o restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Corina Cornelia Dăescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus 38 de achitări şi nouă condamnări.
Printre achitați s-a aflat atunci și Marius Pușcași.
Decizia judecătoarei Corina Cornelia Dăescu a fost contestată la Înalta Curte de Casație, instanță care, prin decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, a a dictat aproape 120 de ani de închisoare. Marius Pușcași a primit o pedeapsă de trei ani închisoare și interzicerea, în timpul executării pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Iată pedepsele finale aplicate în Dosarul Retrocedărilor
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Rejudecare pentru uz de fals, în formă continuată
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.
Citeşte şi:
Final de proces în dosarul privind mica parte a Dosarului Retrocedărilor din Constanța!
Radu Mazăre, condamnat cu executare, într-un alt dosar, în primă instanță. S-a stabilit primul termen în apel
Radu Mazăre, nouă ani. Nicușor Constantinescu, zece ani. Sorin Strutinsky, „eminența cenușie a echipei“ a luat ieri zece ani și opt luni de închisoare (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii