Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:23 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un inculpat judecat în cel mai mare dosar de trafic de droguri din România, eliberat din Penitenciarul Tulcea!

ro

29 Dec, 2021 00:00 2920 Marime text

 
  • În acest dosar au fost trimise în judecată aproape 20 de persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, dare de mită, luare de mită și fals în declarații în formă continuată.
  • Drogurile au o valoarea de piață de aproximativ 600.000.000 euro dacă ar fi fost vândută en detail. În cauză au fost trimiși în judecată și doi polițiști.
 
Unul dintre inculpații trimiși în judecată de procurorii DIICOT în cel mai mare dosar de trafic de droguri din România a fost pus în libertate!
 
Decizia a fost luată de magistrații din Tulcea.
 
Oficial!
 

Revocă măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Kirnos Rostyslav, în prezent aflat în Penitenciarul Tulcea. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat sau deâinut în altă cauză. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

 
În prezenta cauză (dosar 16965/3/2020), inculpații sunt, conform datelor puse la dispoziție de portalul instanțelor de judecată: Nasrallah Eddine Nor Joseph, Popaene Constantin Cătălin, Duran Domenech Antonio, Bobîrnea Costinel Tudorel, Leon Palacios Edgar Juan, Şugar Bogdan Alin, Leon Palacios Ruben Pedro, Matei Iuliana, Calero Henares Alvaro Jesus, Şugar Iosif Augustin, Kirnos Rostyslav, Postolea Alexandru, Stojic Predrag, Manole Gabriel, Alexandru Claudiu, Sabater Nieto Juan Antonio, Pălăcean Silvius Augustin.
 
Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că în cadrul operațiunii cu nume de cod atribuit „Grimm Brothers” (Frații Grimm – Jacob şi Wilhelm Grimm, cunoscuți pentru renumitele basme şi povestiri pentru copii) a fost investigată o grupare infracțională organizată implicată în transportul de droguri de mare risc pe cale maritimă, până în apele teritoriale românești, respectiv Marea Neagră – Delta Dunării cu destinație finală țări din Balcanii de Vest, dar și țări din Europa de Vest, Olanda, Belgia și Spania.
Gruparea infracțională organizată investigată integrează un cetățean de origine libaneză cu rezidența în Brazilia, cetățeni brazilieni, dar și de alte naționalități (cum ar fi membrii echipajelor celor două nave folosite la transportul drogurilor din Brazilia), precum și cetățeni români, spanioli, sârbi și ucrainieni.
 
Astfel, în perioada ianuarie 2019-martie 2019, inculpaţii s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul de a transporta o cantitate semnificativă de cocaină din America de Sud – Brazilia, Portul Belem, furnizată de inculpatul N.E.N.J. zis „Sheik-ul” (cetățean libanez cu reședința în Brazilia), iar ulterior de a extrage această cantitate de cocaină din apele teritoriale românești ale Mării Negre și de a o preda persoanelor din cadrul grupării infracționale responsabile cu transportul acesteia spre țări din Europa de Vest şi Balcanii de Vest, în vederea plasării pe pieţele din Europa.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Detalii știute până azi doar de anchetatori! Rechizitoriul unuia dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (document)

 
Tulcea. Cerere de arestare respinsă într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii