Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un investigator sub acoperire ar fi fost torturat în Mamaia de patru foşti poliţişti ai BCCO Constanţa. Nu va fi sesizată Curtea Constituţională

ro

19 Sep, 2019 00:00 7632 Marime text

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României nu va sesiza Curtea Constituţională în dosarul în care patru angajaţi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa (la momentul mediatizării cauzei) au fost condamnaţi, în primă instanţă, pentru că ar fi torturat un investigator sub acoperire în staţiunea Mamaia.

În concret, Înalta Curte a respins cererile formulate de apelanţii inculpaţi T.B.M. şi P.D.E. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 (tortură) alin.(1) şi art. 321 (fals intelectual) alin.(1) Cod penal. Decizia nu este definitivă.  

Procurorii arată în rechizitoriu că, „în noaptea de 2/3 mai 2013, inculpaţii T.B.M., Z.V.Ş., P.D.E., D.C. (toţi lucrători în cadrul BCCO Constanţa) desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona unui club din staţiunea Mamaia, timp în care în aceeaşi zonă îşi desfăşura activitatea şi investigatorul sub acoperire T.F.C.“.
 
„În momentul în care investigatorul sub acoperire l-a abordat pe inculpatul P.D.E., oferindu-i spre vânzare un plic cu substanţă vegetală, de culoare preponderent verde (sub pretextul că ar fi o substanţă stupefiantă), a intervenit şi inculpatul TB.M., care i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, iar ceilalţi doi inculpaţi i-au luat telefoanele mobile. Apoi, fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, inculpaţii P.D.E., T.B.M. şi Z.V.Ş. l-au condus pe investigatorul sub acoperire în camera sa de hotel, unde au efectuat o percheziţie, context în care au ridicat suma de 2.700 de lei prezentată de acesta din urmă“, mai reiese din ancheta procurorilor.
 
„Ulterior, pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii P.D.E., T.B.M., Z.V.Ş., D.C. au declanşat o acţiune susţinută de supunerea acestuia la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida atât pe acesta, cât şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru «lipsa de loialitate» constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională“, potrivit rechizitoriului.
 
Procurorii susţin că presupusele fapte ar fi fost comise în parcarea unui club din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia. Mai mult decât atât, investigatorul sub acoperire ar fi fost încătuşat, „fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri, fiind lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului pentru a-şi declina calitatea de poliţist“. Investigatorul ar fi fost şi complet dezbrăcat, conform magistraţilor, în parcarea menţionată (sub pretextul unei percheziţii corporale) şi lovit peste picioare cu o bâtă.
 
„Inculpaţii au proferat ameninţări atât la adresa investigatorului, cât şi a familiei sau colaboratorilor săi, acesta fiind ameninţat la un moment dat cu arma, pe care i-au pus-o la tâmplă şi în zona abdomenului, simulând apăsarea trăgaciului. Inculpaţii au încetat seria violenţelor fizice şi psihice după circa o oră şi jumătate şi numai după ce T.F.C. a recunoscut că este lucrător de poliţie, după care s-au deplasat la sediul instituţiei la care îşi desfăşurau activitatea, întocmind un proces-verbal de constatare, datat 3.05.2013, înscris ce cuprindea o serie de menţiuni false referitoare la acţiunea lor privind investigatorul sub acoperire“, conform rechizitoriului.
 

De menţionat că, tot în prezenta cauză, trei dintre inculpaţi au fost achitaţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar al patrulea, pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii