Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un medic anestezist din Constanța, trimis în judecată după moartea unei paciente. A fost stabilit al 17-lea termen

ro

03 Jun, 2021 00:00 3587 Marime text
  • Faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.

  • Oricare va fi decizia magistraților de la Judecătoria Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Judecătoria Constanța a stabilit cel de al 17-lea termen de judecată în dosarul în care un medic anestezist de la o clinică privată din Constanța este acuzat de moartea unei paciente. Medicul este acuzat de ucidere din culpă, noul termen fiind stabilit finele lunii viitoare. Amincim că, potrivit datelor oficiale, familia pacientei solicită 30 de milioane de euro atât medicului anestezist, cât şi clinicii private le unde a avut loc operaţia.

Conform actului de sesizare a instanţei, organele de poliţie au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, despre faptul că, la data de 12 februarie 2012, în Secţia Chirurgie a decedat numita G.A., internată în data de 31 ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgenţe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenţie chirurgicală“.

De asemenea, în rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că în sarcina medicului anestezist s-a reţinut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenţie operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) şi de medicul operator secundar dr. (…) şi medic ATI anestezist, fiind angajaţi în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanţa“.

„Împreună au efectuat intervenţia chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greşit au apreciat-o ca fiind urgenţă, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional şi glicemic, situaţie peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanţă Ropivacaină, în ceea ce priveşte doza mare utilizată, cât şi modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncţie majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenţiei chirurgicale“, conform rechizitoriului.

„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanţei, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei G.A., situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac şi a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei şi moartea violentă a victimei G.A“.


PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și

ZIUA LIVE. Despre daunele morale acordate în procesele de ucidere din culpă. „Există diferențe de opinie“


Tragedie rutieră în zona mănăstirii Dinogeția (Tulcea)! Tânăr decedat în accident, în 2017. Prima condamnare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii