Un militar din Constanţa a tras cu pistolul într-un bichon. A fost condamnat
Un militar din Constanţa a tras cu pistolul într-un bichon. A fost condamnat
04 Feb, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
7823
Marime text
Un militar din cadrul UM 02151 Ovidiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de practicare a tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, rănirea sau schingiuirea animalelor şi de uz de armă fără drept a fost condamnat la un an şi trei luni de închisoare. Instanţa a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de doi ani.
În actul de sesizare a instanţei, procurorii arată că, într-o zi din luna martie 2016, aproape de ora 14.00, militarul a tras un foc de armă către un câine (rasa Bichon Frise), în timp ce se afla pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat, militarul a recunoscut tot şi a solicitat încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. În această situaţie, inculpatul a beneficiat de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Revenind la decizia privind condamnarea, judecătorii au stabilit că pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul societăţii, pe o durată de 60 de zile, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa/Agenţiei Judeţene de Ocupare şi Formare şi să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei de judecată.
Citeşte şi
Cine şi când va lua decizia finală
Nouă militari au murit în judeţul Sibiu. Rudele îndoliate cer 12 milioane de euro de la MApN
Medic militar acuzat de luare de mită. Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti
Se cer daune de 30 de milioane de euro
Femeie moartă după o operaţie la o clinică privată din Constanţa. Medicul anestezist, trimis în judecată
Generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, rănit grav la Constanţa
Militar din UM 01912 Borcea, condamnat definitiv pentru ucidere din culpă (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii