Un militar, un salariat civil al unei baze NATO și un bucătar, acuzați că au bătut un bărbat în fața Gării Constanța. Final de proces
Un militar, un salariat civil al unei baze NATO și un bucătar, acuzați că au bătut un bărbat în fața Gării
26 Jul, 2022 12:04
ZIUA de Constanta
1825
Marime text
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au finalizat cercetarea specifică în dosarul în care un cetățean a fost bătut (în iunie 2016), în zona Gării CFR din municipiul Constanța, de trei indivizi (un miliar și doi civili).
Magistrații se vor pronunța în prezenta cauză luna viitoare.
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Amintim că dosarul a fost instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, deoarece unul dintre suspecți este angajat al unei unități militare din Constanța, U.M.02159 Constanţa, având gradul de fruntaş, fără antecedete penale.
Al doilea suspect este de profesie salariat civil - Baza NATO Polonia, iar al treilea inculpat este un civil, de profesie bucătar, din Constanța.
În fapt, s-a reţinut că, fruntaşul (C.O.) împreună cu cei doi civili (R.V. și S.S.), în timp ce se aflau în serviciu, în zona Gării C.F.R. Constanţa, au agresat fizic un bărbat.
Conform anchetatorilor, victima ar fi fost lovită cu pumnii în zona feţei, cauzându-i acestuia vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare aproape 20 zile de îngrijiri medicale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecată reprezintă etape în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Rămas bun, domnule general Constantin Zeca! A murit unul dintre cei mai cunoscuţi oameni ai armatei române de dinainte şi de după Revoluţia din decembrie 1989
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii