Un nou proces cu Agenția Națională de Integritate. Viceprimarul unei comune din județul Constanța vrea să rămână pe funcție
Un nou proces cu Agenția Națională de Integritate. Viceprimarul unei comune din județul Constanța vrea să
01 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2502
Marime text
- Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul viceprimarului comunei Nicolae Bălcescu
- Lucian Constantin este membru PMP
- Viceprimarul din Nicolae Băcescu a înregistrat mai multe dosare pe rolul Curții de Apel Constanța prin care prin care solicită anularea actului administrativ
La începutul anului, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul viceprimarului comunei Nicolae Bălcescu din județul Constanța.
Este vorba despre Lucian Constantin, membru PMP.
Potrivit ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, în vigoare pentru perioada supusă evaluării.
Viceprimarul din Nicolae Băcescu a înregistrat în luna aprilie pe rolul Curții de Apel Constanța, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal dosarul 1681/2/2020 al cărui obiect este ordonanţă preşedinţială.
În paralel, Constantin a mai înregistrat și dosarul nr. 2600/3/2020 pe rolul aceleiași instanță prin care solicită anularea actului administrativ emis de Agenția Națională de Integritate.
Magistrații de la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curții de Apel nu au stabilit deocamdată niciun termen în acest dosar.
Citește și:
Viceprimarul PMP din Nicolae Bălcescu la judecată cu ANI
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii