Un nou termen de judecată pentru Nicușor Constantinescu. Ce persoane ar putea fi audiate

18 Jan, 2017 19:26
ZIUA de Constanta
2029
Marime text
Astăzi, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu a fost trimis în judecată alături de fundaţiile Thalia şi Fantasio.
Dosarul a fost amânat pentru data de 14 februarie. Se pare că se va lua în discuţie posibilitatea ca la acest termen să fie audiaţi mai mulţi directori de şcoli din judeţul Constanţa.
La acest termen au fost audiați deja mai mulţi directori de școli și licee din judeţul Constanţa.
Amintim că în prezenta cauză a mai fost deferit Justiţiei Cristian Bogdan Zgabercea, fost consilier al şefului CJC şi producător general al TVR, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJC, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia.
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alte două dosare, fostul şef al CJC a fost condamnat la şase şi la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
Totodată, amintim că, potrivit unui comunicat DNA, "în cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, împreună cu inculpații Zgabercea Cristian Bogdan, Oproiu Carmen Florentina și Fundația Fantasio, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.
În aceeași perioadă, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, ajutat de inculpații Zgabercea Cristian Bogdan și Oproiu (Vasile) Carmen Florentina, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte al Consiliului Județean Constanța și a plătit, în mod nelegal, suma de 5.094.836 lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.
Finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a Consiliului Județean, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.
În cursul anului 2012, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, beneficiind de ajutorul acelorași doi inculpați, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, finanțând în mod nelegal, cheltuieli cu activitățile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăți nerambursabile din fonduri publice către asociații și cluburi sportive.
Și de această dată, finanțarea și plățile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor Consiliului Județean, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, privind organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România și condițiile finanțării activității sportive din fonduri publice.
La data de 08.01.2015, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, a emis o dispoziție prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuțiile funcției de director general al unei direcții din cadrul Consiliului Județean Constanța, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control. Prin aceasta, inculpatul i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor și intereselor legitime privind exercitarea atribuțiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât și o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului.
În perioada 2009 – 2014, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acțiuni:
-a aprobat virarea sumei de 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care inculpatul deține 25% din părțile sociale,
-a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care inculpatul deținea 25% din părțile sociale, suma de 113.032 lei,
-a încheiat 7 contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relații comerciale cu inculpatul și a efectuat plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 euro).
În cursul anului 2012, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan, împreună cu inculpata Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică.
În acest sens, inculpatul Zgabercea Cristian Bogdan a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin inculpatul Părău Marcel Brâncoveanu și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.
Aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de către beneficiarii lor, aceștia din urmă cunoscând de altfel și împrejurarea că Fundația Thalia nu le prestase în fapt", conform DNA.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii