Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:40 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un panou publicitar dintr-un mall din Constanţa s-a prăbuşit peste o mămică şi un copil. Azi, primul termen în apel

ro

31 Oct, 2018 00:00 1615 Marime text
Azi, la Curtea de Apel Constanţa va avea loc primul termen în apelul dosarului în care o mămică cere reprezentanţilor unui mall din Constanţa aproximativ 50.000 de euro, reprezentând daune materiale şi daune morale.
 
În primă instanţă, Judecătoria Constanţa a respins acţiunea ca neîntemeiată, hotărârea fiind astfel atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
În motivarea cererii, femeia arată că, aproape de jumătatea lunii august 2015, în timp ce se afla în incinta unui mall din Constanţa, un panou publicitar înalt de doi metri s-a prăbuşit şi ar fi lovit-o în zona capului. De teamă să nu cadă peste copil, mămica s-a aruncat peste cel mic, însă panoul i-a căzut pe spate, lovindu-l peste umăr. Ulterior incidentului, medicii au stabilit că atât mama, cât şi copilul prezentau leziuni traumatice ce au necesitat câteva zile de îngrijiri medicale.
 
În replică, oficialii magazinului au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
 
Analizând documentele depuse, precum şi imaginile surprinse de pe camerele de supraveghere din interiorul mall-ului, instanţa a reţinut, printre altele, că panoul în cauză nu s-ar fi putut prăbuşi decât dacă fiul reclamantei l-ar fi atins. În aceste condiţii, instanţa a constatat că mămica nu a făcut dovada faptei ilicite săvârşite de pârâtă şi că nu a probat nici prejudiciul material solicitat. În ceea ce priveşte suma de 50.000 de euro solicitată de reclamantă, aceasta este, în opinia magistraţilor, vădit exagerată în raport de probele administrate şi de numărul de îngrijiri medicale de care au avut nevoie reclamanţii.
 
Drept urmare, instanţa a respins, pe fond, acţiunea, ca neîntemeiată, decizia nefiind una definitivă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii