Un profesor de la Universitatea Ovidius a refuzat să primească mită de la un student. Ce au decis judecătorii

21 Nov, 2017 14:26
ZIUA de Constanta
6433
Marime text
S-a stabilit primul termen, în faza camerei preliminare, în dosarul în care procurorii din Constanţa au dispus trimiterea în judecată, pentru dare de mită, a unui tânăr din Tucia, student la Facultatea de Medicină, de la Universitatea Ovidius, din Constanţa.
Primul termen va avea loc pe data de 6 decembrie, când se vor discuta măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Şedinţa de judecată va fi secretă.
În rechizitoriul cauzei se arată că „la data de 12 septembrie (…) cel în cauză a introdus într-un plic suma de 2.250 de lei şi un bileţel pe care şi-a trecut numele, că are o restanţă şi că danu nu va promova examenul va pierde bursa. Ulterior inculpatul a băgat plicul pe sub uşa profesorului“.
În faţa urmării penale, studentul nu a recunoscut comiterea faptei. Cu toate acestea, el le-a precizat anchetatorilor că, de supărare cu nu a luat examenul, s-a îmbătat şi nu mai ştie ce a făcut.
Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii