Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel
Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel
13 Apr, 2023 14:29
ZIUA de Constanta
5150
Marime text
Constănțeanul acuzat că ar fi încercat să mituiască un polițist din IPJ Constanța cu suma de 4000 de euro a fost condamnat! În primă instanță, tribunalul i-a aplicat inculpatului pedeaspa de 1 an şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită (fapta din data de 31.05.2022).
Magistrații au constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în termenul de supraveghere de 2 ani, dispus printr-o altă sentinţa penală.
Astfel, instanța a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, dispusă prin sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Constanţa, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentinţa penală, pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv un spor de 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare.
Pedeapsa astfel stabilită se va executa în regim de detenţie.
Totodată, judecătorii au dispune confiscarea specială a sumei de 4.000 euro, depuse la Unicredit Bank conform recipisei de consemnare din data de 02.06.2022.
Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă, ea fiind contestată la Curtea de Apel Constanța.
Primul termen în apel a fost fixat pentru luna decembrie 2023.
Foto cu rol ilustrativ!
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii