Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:08 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un șofer din Constanța a pus în torpedoul unei mașini de poliție 1000 de lei! Povestea completă

ro

18 Aug, 2022 10:54 9276 Marime text


La data de 16 august a.c., în jurul orei 12.30, un polițist din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în stația C.F. Constanța.

Acesta a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, condus de un bărbat, iar din declarația verbală a acestuia, polițistul a constatat faptul că bărbatul în cauză nu deținea documentele autoturismului asupra sa.

În urma verificărilor în bazele de date a rezultat că polița de asigurare obligatorie este expirată din luna ianuarie a anului 2022, faptă care atrage o sancțiune contravențională, precum și reținerea certificatului, respectiv a plăcuțelor de înmatriculare.

În timpul completării procesului verbal de contravenție, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție, fără ca polițistul să știe, punând în torpedou suma de 1.000 de lei.

Ulterior, bărbatul i-a solicitat agentului de poliție să îi aplice un avertisment sau să considere că nu a văzut nimic.

Agentul de poliție a anunțat imediat eșalonul superior, ulterior fiind contactat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care a dispus continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii