Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:10 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UM 01556 Mangalia, parte civilă Militar condamnat pentru delapidare în formă continuată

ro

14 Jun, 2022 00:00 3313 Marime text
 
  • Inculpatul, fost militar din cadrul U.M. 01556 Mangalia, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii din cadrul Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.
 
Judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti cu un fost militar din cadrul U.M. 01556 Mangalia, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.
 
Instanța militară a stabilit inculpatului pedeapsa de pedeapsa de un an și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.
 
Tribunalul a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C.pen., de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va executa următoarele obligaţii: - să presteze o muncă neremunerată în folosul societăţii, pe o durată de 60 de zile, muncă ce va fi prestată în cadrul Primăriei comunei Bogdana, jud. Teleorman sau în cadrul Spitalului Municipal Caritas din mun. Roșiori de Vede, jud. Teleorman.
 
Decizia Tribunalului Militar Bucureşti nu este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Se cer daune de 30 de milioane de euro
Institutul „Mina Minovici”, supliment de expertiză în cazul anestezistului din Constanța acuzat de moartea unei paciente

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii