Unul dintre cei cinci studenţi de la „Ovidius“ acuzaţi de lipsire de libertate merge acasă, în Israel
Unul dintre cei cinci studenţi de la „Ovidius“ acuzaţi de lipsire de libertate merge acasă, în Israel
26 Sep, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2053
Marime text



La termenul trecut, instanţa i-a încuviinţat unuia dintre inculpaţi să părăsească teritoriul României, pentru a merge acasă, în Israel, în localitatea Arraba. Acesta trebuie să revină în ţară până la data de 15 octombrie.
Amintim că cei cinci studenţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar potrivit magistraţilor, inculpaţii ar fi contactat un tânăr de 23 de ani, din Ploieşti, pentru a face cu acesta un schimb de autoturisme. Cel din urmă a venit la Constanţa şi le-a dat israelienilor un Audi Break înmatriculat în Bulgaria şi a primit la schimb un Alfa Romeo.
După puţin timp, maşina pe care le-a dat-o studenţilor s-a stricat. Nervoşi, studenţii străini au plecat în căutarea ploieşteanului, pe care l-au găsit într-o benzinărie. L-au băgat în maşina lor, aparent împotriva voinţei sale, şi l-au plimbat timp de o oră pe străzile Constanţei, încercând prin diverse metode să-l convingă să renunţe la tranzacţie.
După o vreme, studenţii i-au dat drumul să plece tânărului. Ulterior, băiatul de 23 de ani a mers la poliţie, unde a depus plângere împotriva presupuşilor agresori. Victima celor patru le-a spus anchetatorilor că tinerii au asmuţit asupra lui un câine dintr-o rasă periculoasă şi că, la un moment dat, l-au dus pe malul lacului Siutghiol, unde l-ar fi ameninţat că îl aruncă în apă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii