Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:50 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmașii aristocratului George baron de Löwendal, la judecată pentru terenurile din județul Constanța. Ce s-a întâmplat cu procesul

ro

21 Aug, 2020 00:00 1680 Marime text
  • Dosarul civil are numărul 20896/3/2019 și a fost înregistrat inițial pe rolul instanțelor bucureștene.
  • Procesul vizează „Lotul D din Planul Canara al Moșiei Techirghiol“.
  • La termenul din august, judecătorii constănțeni au stabilit că lipsește raportul de expertiză pentru terenul vizat.
Judecătorii Tribunalului Constanța au decis să amâne pentru luna noiembrie procesul deschis de urmașii pictorului George baron de Löwendal pentru terenurile revendicate în județul Constanța. Potrivit datelor oficiale, amânarea a fost decisă dat fiind că raportul expertizei dispuse în cauză nu a fost depus la dosar. În aceste condiții, procesul se va relua pe 24 noiembrie, de la ora 14.00, la Secția I civilă.
Așa cum arătam în edițiile anteriore, este vorba despre dosarul înregistrat sub numărul 20896/3/2019, care s-a aflat inițial pe rolul instanțelor bucureștene și ulterior a fost transmis Tribunalului Constanța.
Părți în procesul civil sunt Ioana Lucia Harca și Ariadna Ruxandra Löwendal-Dănilă (nepoata artistului, fiica Irinei Dall, dar și președinte al Fundației Löwendal), în calitate de reclamant și, de partea opusă, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Moșia Techirghiol

Proprietatea din județul Constanța ce face obiectul dosarului este moștenire din partea soțului primei fiice a artistului, Lydia Löwendal-Papae, arhitectul Radu Mihai Papae.
Mai exact, proprietatea în discuție se află în Eforie Nord, fiind vorba despre „Lotul D din Planul Canara al Moșiei Techirghiol, proprietatea Eforia Spitalelor Civile“, după cum se arată în actele de la instanță.
Dosarul din 2019 reprezintă, de fapt, o continuare a acțiunii inițiale în instanță, deschisă încă din anul 2009, când cele două moștenitoare s-au judecat inițial cu municipalitatea din Eforie pentru imobilul în discuție și au obținut în instanță obligarea acesteia la acordarea de despăgubiri, terenul neputând fi restituit în natură.
În noul dosar, potrivit Jurindex, cele două moștenitoare au formulat contestație împotriva deciziei de compensare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în legătură cu proprietatea din Eforie. Astfel, acestea au solicitat „să se dispună modificarea decizie atacate si stabilirea unui număr de puncte corespunzător pentru imobilul reprezentat de Lotul D din Planul Canara al Moșiei Techirgiol, proprietatea Eforia Spitalelor Civile, situat în Eforie Nord, jud. Constanța“, conform www.rolii.ro.
Așa cum am menționat anterior, dosarul din 2019 a fost înregistrat inițial pe rolul Tribunalului București, însă judecătorii din Capitală au decis declinarea competenței în favoarea Tribunalului Constanța.
La termenul de acum câteva zile, judecătorii constănțeni au constatat că nu a fost trimis la dosarul cauzei raportul expertizei, așa încât au fost nevoiți să amâne procesul.

Citește și:

Ce revendică urmașii aristocratului George baron de Löwendal în județul Constanța. Acuzații de subevaluare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii