Vameşi condamnaţi definitiv la Constanţa!

19 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2137
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis ieri condamnarea definitivă a trei funcţionari vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa la câte doi ani şi şase luni de închisoare.
În continuare, instanţa a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, la plata sumei de 1.246.509,36 de lei, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate de la data de 1.05.2010 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
Totodată, magistraţii au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia privind obligarea inculpaţilor, în solidar între ei, precum şi în raport de solidaritate cu SC (…) SRL, (…) şi (…), să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF - DRFP Galaţi - AFP Constanţa suma de 2.424.568 de lei, reprezentând prejudiciu material, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, de la 1 mai 2010 şi până la achitarea prejudiciului material.
În final, Curtea de Apel a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Reamintim că cei trei au fost acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi de fals intelectual, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „în datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010, inculpaţii (…), controlori vamali, şi (…), inspector vamal, toţi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Biroul Supraveghere Produse Accizate - Compartiment Echipe Mobile, cu ocazia controalelor întreprinse la un punct de lucru al unei societăţi comerciale, autorizată ca antrepozit fiscal de producţie alcool etilic de fermentaţie din cereale, nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu care le reveneau în funcţiile deţinute“.
DNA arată că, „în procesele-verbale întocmite cu aceste ocazii, inculpaţii au consemnat, în mod nereal, împrejurarea că sigiliile aplicate asupra instalaţiei de producere a alcoolului etilic sunt intacte şi că indicii de producţie rezultaţi în urma citirii contoarelor, precum şi stocurile de alcool corespund celor menţionate în procesul-verbal de sigilare, atestând astfel, fictiv, împrejurarea că antrepozitarul fiscal mai sus menţionat nu desfăşoară activitate la punctul de lucru respectiv“.
„Prin aceste acţiuni“, susţin cei de la DNA, „cei trei inculpaţi au permis firmei respective şi reprezentanţilor acesteia să desfăşoare în continuare activităţi de producţie a alcoolului etilic în mod fraudulos, în afara unui antrepozit fiscal, precum şi comercializarea ulterioară, pe piaţa internă, a unei cantităţi totale de 63.973 de litri de alcool etilic rafinat, în condiţii de clandestinitate, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 2.424.568 de lei (echivalent a 587.404 euro)“.
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii