Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vasile Zelcă, liderul SNPPC Constanța „Magistrații au la dispoziție luni sau chiar ani. Un polițist trebuie să hotărască în câteva secunde, înainte să apese pe trăgaci“

ro

23 Apr, 2021 00:00 2143 Marime text
  • În cauză ar urma să se dispună o contraexpertiză medico-legală la concluziile medicului legist, pentru a se stabili clar leziunile constatate și cele care ar putea fi produse de către polițiști în urma imobilizării.

Judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti au analizat ieri cererea celor doi polițiști din Pitești, Ilie Florea și Daniel Petruţ Drăghici, de punere în libertate. Cei doi au fost arestați preventiv, zilele trecute, de Tribunalul Argeș, în dosarul bărbatului decedat după ce a fost imobilizat într-o piață.
 
În urma deliberărilor, Curtea de Apel Pitești a decis plasarea celor doi în arest la domiciliu.
 
Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Constanța, Vasile Zelcă a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că „sindicatul SNPPC, (nota redactorului – sindicat din care fac cei doi polițiști) este de partea lor“.
 
„Îi vom sprijini pe cei doi polițiști și cu o contraexpertiză medico-legală la concluziile medicului legist, pentru a se stabili clar leziunile constatate și cele care ar putea fi produse de către polițiști în urma imobilizării. Regretăm cele întâmplate. Beneficiarii serviciului polițienesc trebuie să știe că polițiștii când merg la muncă nu merg cu gândul că la prima imobilizare vor să ucide pe cineva. Polițiștii nu au avut intenția directă de a îi suprima viața acelui cetățean. Un judecător și un procuror au la dispoziție luni sau chiar ani de zile pentru a judeca ceea ce polițistul a hotărât în câteva secunde, înainte să apese pe trăgaci. Este ușor să privim acum și să-i acuzăm!“, a conchis liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Constanța, Vasile Zelcă.  
 
De precizat că dosarul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
 
De asemenea, tot în acest dosar, doi subofițeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș sunt acuzați de purtare abuzivă și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Unul dintre cei doi jandarmi a fost reținut, urmând să fie prospus spre arestare.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Surse documentare: Portalul instanțelor de judecată și Ministerul Public
 
Citește și:
 
Semnal de alarmă după arestarea polițiștilor din Pitești

Liderul SNPPC Constanța, Vasile Zelcă – „Polițiștii vor fi timorați în a mai imobiliza persoane“


 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii