Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:34 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de hectare din Constanţa, retrocedate. Dosarul a primit al 17-lea termen

ro

12 Mar, 2018 00:00 2144 Marime text
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit un nou termen în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa! Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 18 aprilie.
 
Lista inculpaţilor este deschisă de Crinuţa Nicoleta Dumitrean (fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri) şi continuată de omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horaţiu Dima (al cărui nume apare şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa), Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Florentina Savu.
 
În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 
„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.
 
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.
 
Cauza se afla pe masa judecătorului Alexandru Ciprian Ghiţă, din Curtea de Apel Bucureşti.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii