Din categoria „Lipsă de transparenţă“ Tăcere mormântală. Ce ascunde CJC despre elicopterul medicalizat şi despre plantarea salcâmilor din judeţ? (document)
Din categoria „Lipsă de transparenţă“: Tăcere mormântală. Ce ascunde CJC despre elicopterul medicalizat
11 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
5109
Marime text
Pe data de 30 ianuarie 2014, cotidianul ZIUA de Constanţa a adresat Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) o solicitare pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public. Am întrebat cine anume a aprobat misiunea de zbor din data de 28 ianuarie 2014, cu vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, la bordul elicopterului medicalizat, pentru justificarea plantării salcâmilor pentru care este cercetat Nicuşor Daniel Constantinescu de procurorii DNA. Am întrebat, de asemenea, cât a costat zborul şi cine a mai participat la respectiva misiune cu elicopterul. De asemenea, o altă întrebare a fost dacă în respectiva misiune au participat şi reporteri Neptun TV.
În aceeaşi ordine de idei, am întrebat care a fost scopul achiziţionării acestui elicopter, cât a durat misiunea de zbor la care am făcut referire şi dacă o astfel de misiune era necesară.
Nu mai puţin important, în solicitarea menţionată, cotidianul ZIUA de Constanţa a întrebat şi câte misiuni de zbor a efectuat elicopterul de la achiziţionarea lui şi până la cea la care am făcut referire, câte dintre acestea au fost efectuate în scop medical, care au fost efectiv misiunile de zbor (data la care s-au efectuat şi pentru ce anume?), cât a costat elicopterul, la cât se ridică întreţinerea lunară a acestuia, dar şi dacă era necesar acordul ISU Dobrogea pentru această misiune. Dacă da, a fost obţinut acordul de la ISU Dobrogea?
Linişte absolută
Menţionăm că solicitarea ZIUA de Constanţa a fost făcută în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, lege care face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţi publice. Solicitarea nu a fost urmată însă de niciun răspuns, în pofida faptului că, potrivit articolului 2 lit. A din Legea nr. 544/2001, Consiliul Judeţean Constanţa intră în categoria autorităţilor şi a instituţiilor publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţii de interes public. Totodată, menţionăm că, potrivit prevederilor legale, termenul în care trebuie să se ofere un răspuns la solicitări în baza legii mai sus amintite este de 30 de zile.
Demers... justificat (?!?)
Interesant este însă faptul că vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, declara, într-un interviu acordat Mediafax pe data de 29 ianuarie, că elicopterul aparţine Consiliului Judeţean şi că demersul a fost... justificat. Amintim, în acest context, că, pe data de 15 ianuarie, DNA a anunţat că Nicuşor Constantinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pentru că „există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane de euro)“.
Anchetatorii precizau că preşedintele CJC ar fi dispus plata a 1.239.987,60 de lei către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa în cadrul proiectului de interes public judeţean „Caravana estivală a Judeţului Constanţa“. „Cheltuielile nu au avut legătură cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc.), proiect adoptat prin Hotărârea CJ nr. 148/2010 şi nu au avut legătură cu Protocolul de colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanţa şi SC RAJA SA“, susţine DNA.
În pofida faptului că vorbim despre un elicopter medicalizat ce ar trebuie să rezolve urgenţele medicale din zona transfrontalieră România - Bulgaria, vicele CJC, Cristian Darie, susţine că survolarea sa pentru verificarea stării drumurilor şi a perdelelor forestiere a fost justificată.
Reamintim că elicopterul multifuncţional medicalizat din gama 2.700 - 3.175 kg a fost achiziţionat de CJC în toamna lui 2012. Valoarea aparatului este de 4.221.524 de euro.
Este dotat cu terminal de radiocomunicaţii, proiector de noapte de mare intensitate, folosit pentru operaţiuni de recunoaştere aeriană, căutare-salvare, căşti de protecţie compatibile pentru ochelari de vedere pe timp de noapte, sistem de flotabilitate, echipament de salvare pentru echipaj şi pasageri pentru zborul deasupra apei, troliu cu minim 50 de metri şi cu cablu pentru descărcarea energiei electrostatice, căşti de protecţie pentru operatorul de troliu, cască de protecţie salvator cu sistem de comunicaţie integrat, microfon cu protecţie la vânt pentru comunicare între salvator şi echipajul elicopterului, mănuşi de protecţie pentru operatorul troliului, harnaşament pentru persoana salvată şi salvator, scaun de salvare sub formă de triunghi, targă specială dotată cu saltea vacuum pentru pacient, nacelă cu element de flotabilitate pentru evacuarea a minim patru persoane din locuri greu accesibile, schiuri pentru zăpadă. Aparatul de zbor are echipament de resuscitare pentru adulţi şi copii, sistem de alimentare cu oxigen medical, defibrilator, monitor EKG, pompe de perfuzie, ventilator portabil, tuburi de oxigen portabile. Iată deci că este vorba despre cazuri de urgenţă, despre situaţii-limită, despre salvarea de vieţi omeneşti.
Niciuna dintre informaţiile de mai sus nu ne-a fost comunicată însă de Consiliul Judeţean Constanţa. Asta pentru că, aşa cum am precizat deja, CJC nu a răspuns în niciun fel solicitării noastre. În acest context, se impune întrebarea: de ce tace Consiliul Judeţean? Ce are de ascuns?

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- Asta Vrem 27 Apr, 2014 09:23 ADMINISTRATOR ZIUA DE CT: Multumim. Am demarat o serie de verificari. Daca aveti si alte elemente noi le asteptam pe e-mailul redactiei