Lipsă de transparenţă Spitalul Judeţean Constanţa refuză sistematic să arate pe ce a dat banii în ultimii trei ani (documente)
Lipsă de transparenţă: Spitalul Judeţean Constanţa refuză sistematic să arate pe ce a dat banii în ultimii
19 May, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
38149
Marime text
Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, dr. Dănuț Căpățînă, a fost reţinut, ieri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit comunicatul DNA remis aseară, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18.05.2016, a lui Dănuț Căpățînă, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, „la data de 18 mai 2016, inculpatul Căpățînă Dănuț a fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la persoana denunțătoare o tranșă din «datoria» pretinsă, respectiv 10.000 euro“, se arată în comunicatul DNA. Inculpatului Căpățînă Dănuț i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citeşte şi: UPDATE Managerul Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățînă, reținut pentru luare de mită, în formă continuată
Menționăm că, la data de 4 noiembrie 2014, Căpățînă Dănuț, în aceeași calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în sarcina sa reținându-se săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la abuz în serviciu, în legătură cu atribuirea unui contract de concesiune a serviciului de producție, distribuție și monitorizare oxigen medicinal
Trebuie spus că în materie de transparenţă privind achiziţiile publice ale SCJU, conducerea spitalului a fost întotdeauna foarte… reticentă. Doar anul acesta, în martie şi aprilie, cotidianul ZIUA de Constanţa a redactat şase adrese în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public prin care solicitam informaţii privind achiziţiile publice făcute de spital. Cum reprezentanţii unităţii sanitare nu au răspuns în termenul maxim prevăzut de lege, de 30 de zile, luna aceasta am redactat noi reveniri ale celor şase adrese la care nu am primit răspuns.
Iată ce informaţii solicitam conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă să ne pună la dispoziţie, informaţii pe care unitatea sanitară le ţine încă la secret:
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin cumpărare directă în anul 2014.
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin licitaţie deschisă în anul 2014.
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin cumpărare directă în anul 2015.
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin licitaţie deschisă în anul 2015.
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin cumpărare directă în anul 2013.
· Lista contractelor de achiziţii publice atribuite de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa prin licitaţie deschisă în anul 2013.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii