Klaus Iohannis "Statele Unite reprezintă un garant al securităţii pentru România"
Klaus Iohannis:"Statele Unite reprezintă un garant al securităţii pentru România"
01 Jul, 2016 22:03
ZIUA de Constanta
2319
Marime text
Statele Unite reprezintă pentru România un garant al securităţii sale, un aliat solid şi un partener de nădejde, de care ne leagă o prietenie trainică, valori, principii şi interese comune, precum şi un ataşament puternic faţă de unitatea şi soliditatea familiei euroatlantice, a afirmat vineri seara preşedintele Klaus Iohannis la recepţia de Ziua Independenţei de la sediul Ambasadei SUA de la Bucureşti.
"Parteneriatul strategic bilateral s-a dezvoltat continuu de la momentul lansării sale la Bucureşti, în urmă cu aproape două decenii. În acest an, am continuat să îl întărim împreună şi să îl diversificăm, pentru a servi cât mai bine intereselor noastre comune. Aşteptările noastre sunt ca acesta să crească în amplitudine şi profunzime, pentru a genera oportunităţi economice şi prosperitate pentru cetăţenii ţărilor noastre", a spus şeful statului, în discursul susţinut la recepţia organizată de Ambasada SUA la Bucureşti cu ocazia Zilei Independenţei.
Klaus Iohannis a subliniat că un nivel fără precedent a fost atins în ceea ce priveşte cooperarea bilaterală în domeniul apărării şi securităţii. "Am dus împreună la bun sfârşit proiectul strategic al sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, o contribuţie semnificativă la securitatea noastră comună şi a NATO şi un etalon incontestabil al excelenţei cooperării româno - americane. Aprofundarea colaborării în domeniul apărării şi securităţii va continua să fie prioritatea de vârf a Parteneriatului strategic. Beneficiile sale sunt circumscrise consolidării securităţii regionale şi euroatlantice", a afirmat preşedintele României.
Şeful statului a punctat că România îşi va respecta angajamentele luate în cadrul NATO cu privire la securitatea colectivă şi va continua să coopereze cu SUA pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii în regiune şi la nivel internaţional, inclusiv prin gestionarea noilor ameninţări. Preşedintele Iohannis a subliniat că "o relaţie politico-militară de succes nu poate să îşi atingă deplinul potenţial în absenţa unui corespondent similar în nivelul de ambiţie în plan economic şi comercial". În context, el a arătat că România este într-o situaţie economică favorabilă şi a întreprins paşi importanţi în valorificarea potenţialului substanţial de cooperare economică bilaterală.
Şeful statului a mai spus că va fi continuat parteneriatul bilateral în domeniul statului de drept, arătând că această cooperare s-a dovedit deosebit de importantă pentru progresul substanţial pe care România l-a făcut în ultimii ani în consolidarea sistemului judiciar şi combaterea corupţiei. El a menţionat că dezvoltarea durabilă a Parteneriatului strategic nu poate fi realizată fără o preocupare corespunzătoare pentru dezvoltarea cooperării în planul educaţiei, inovaţiei şi cercetării. "Pregătirea tinerei generaţii reprezintă măsura succesului nostru în a duce mai departe Parteneriatul strategic şi tot ceea ce construim în prezent", a spus Iohannis.
Preşedintele României a transmis felicitări SUA cu ocazia Zilei Independenţei şi a apreciat că Declaraţia de independenţă reprezintă o sursă de inspiraţie şi în prezent. "Acum 70 de ani, bunicii şi străbunicii mei, şi ai altor mulţi români, aşteptau americanii. Acesta era visul lor. Aţi venit şi generaţia mea are bucuria de a vă avea aici, acum, ca partener de încredere, şi vreau ca viitorul să ne facă relaţia şi mai puternică", a spus Iohannis. Şeful statului a venit la recepţie împreună cu soţia sa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii