Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:18 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Casă de piatră, campioana inimilor noastre!“ Imaginile fericirii! Simona Halep și Toni Iuruc, nuntă de vis, într-un decor de basm (galerie foto)

ro

18 Sep, 2021 00:00 4801 Marime text
 
 

 
  • Imaginile de la nuntă postate de Simona au cules nenumărate comentarii și felicitări din partea fanilor (atât români, cât și străini), a apropiaților ori a celor din tenis.
  • De întregul decor de la local s-a ocupat Nicu Bocancea, un cunoscut master florist internațional.
  • Printre nuntași s-au numărat și reprezentanți ai lumii sportului, nelipsind Ilie Năstase, Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Răducioiu sau George Cosac.
 
Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit civil pe litoral, iar evenimentul a fost unul de vis. Cei doi au spus „Da!“ la „Fratelli“, în Mamaia, în fața primarului municipiului Constanța, Virgil Chițac, care a oficiat serviciul civil. În același club din stațiune a avut loc apoi, în prezența a 300 de invitați, și petrecerea de nuntă, totul într-un decor desprins parcă din poveste. 
 
Simona a postat pe contul său de Instagram mai multe imagini de la eveniment, realizate de fotograful Marian Sterea, dar și poze cu decorul de nuntă, înainte ca evenimentul să înceapă. De întregul decor de la local s-a ocupat Nicu Bocancea, un cunoscut master florist internațional. „Un decor de poveste se creează cu mult timp înainte, cu planuri desenate pe hârtie, cu tabele, comenzi, ore nenumărate de bricolat, împletit și pus fir lângă fir, cu zile și nopți de construit și montat, dar mai ales cu suflet pus, cu atenție și grijă pentru fiecare detaliu și cu multe dorințe care trebuie să transforme în vise împlinite. Este decorul unei povești de iubire care trebuie să fie la fel de frumos și delicat precum iubirea însăși. Ne-am dorit să aducem zâmbetul pe buzele și în inimile lor, Simona și Toni, la prima vedere a decorului creat special pentru ei. Am privit emoționați cum au strălucit în ziua cununiei lor civile și am fost recunoscători că am parcurs acest drum frumos împreună“, a fost mesajul lui Nicu Bocancea.
 
Discreție și bun simț
 
„Mulțumesc Fratelli și Nicu Bocancea pentru un decor de poveste și o seară minunată. Mulțumesc  Marian Sterea, Alexandru Abagiu și Sorin Stratulat!“, a menționat și Simona Halep. Hairstylistul celebrităților, Sorin Stratulat, s-a ocupat și de campioană, cu ocazia evenimentului fericit din viața ei, iar Alexandru Abagiu a fost pe partea de make-up. „Două cuvinte cu care i-aș caracteriza, discreție și bun simț“, a fost impresionat și Marian Sterea de perechea Halep - Iuruc.  
 
Felicitări și de la Emma Răducanu
 
Instantaneele postate de jucătoarea de tenis din Constanța surprind imaginile fericirii pe chipul ei și al lui Toni Iuruc în acea atât de importantă zi a cununiei civile. Imaginile de la nuntă au cules nenumărate comentarii și felicitări din partea fanilor (atât români, cât și străini), a apropiaților ori a celor din tenis. Mesaje au trimis și antrenorul Simonei, australianul Darren Cahill, WTA, Emma Răducanu (tânăra jucătoare britanică de 19 ani cu rădăcini românești, care a triumfat recent la turneul de Mare Șlem US Open) sau alte colege din circuit.

 
„Ai fost superbă, zână!“
 
Iată câteva dintre mesaje:
  • „Casă de piatră și multe bucurii! Ai fost superbă!“
  • „Câtă fericire răspândiți în jurul vostru! Felicitări, campioana noastră! Sunteți superbi!“
  • „Să fiți sănătoși, să vă iubiți și să aveți o viață frumoasă!“
  • „Ai fost superbă, zână! Radioasă, drăgălașă, cu un zâmbet uriaș pe chip. Am zâmbit toată ziua! M-ai molipsit cu lumina din privire și să știi că am și plâns puțin când ai spus «Da!». A fost foarte emoționant momentul. Să fiți fericiți și să aibă grijă mereu Toni să fii la fel de radioasă!“
  • „Casă de piatră, Simo! Vă potriviți de minune!“
  • „Să fiți binecuvântați!“
  • „Să fiți fericiți împreună până la adânci bătrâneți!“
  • „Mi-nu-na-tă!“
  • „Casă de piatră, campioana inimilor noastre!“
  • „Se citește fericirea în ochii tăi!“
  • „Felicitări, dragilor! O viață frumoasă împreună și copii sănătoși!“
  • „Multă fericire împreună! Sperăm totuși să ne mai aduci bucurii câțiva ani cu jocul tău minunat de tenis!“.
 
A dansat și cu Gică Hagi
 
Printre nuntași s-au numărat și reprezentanți ai lumii sportului, nelipsind Ilie Năstase, Gică Hagi, Gică Popescu, Florin Răducioiu sau George Cosac. Gică Hagi și Simona Halep au făcut senzație pe ringul de dans pe ritmuri aromâne, la melodia „Unu-i Gică Hagi“. „Simona și soțul ei au fost foarte fericiți, iar noi, invitații, ne-am simțit foarte bine. Le urăm Casă de Piatră, să se iubească și să fie fericiți amândoi“, a declarat Gică Hagi.    
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Imaginile au fost preluate de pe contul de Instagram al Simonei Halep. Foto: Marian Sterea 
 
Citește și:
 
Simona Halep și Toni Iuruc, dansul mirilor pe melodia „Dragostea mea“, cântată de Dan Bittman (video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii