Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

ro

13 Apr, 2020 00:00 4638 Marime text

Mai mulți reprezentanți ai sportului constănțean și-au serbat duminică, 12 aprilie, ziua de naștere. Pentru doi dintre aceștia, bucuria a fost la dublu, ei fiind sărbătoriți și pentru ziua numelui, de Florii.

Este vorba de fostul fotbalist Florin Pătrașcu, care a purtat banderola de căpitan atât la FC Farul, cât și la echipa înființată de suporteri, SSC Farul Constanța (în Liga a 4-a, având o contribuție însemnată la promovarea în Liga a 3-a), dar și de fostul înotător Florin Nicola, multiplu campion și recordman național și ocupant al locului șase la Festivalul Olimpical Tineretului European, în prezent administrator și antrenor la Atena Sport Club Constanța, clubul de natație al medaliatului olimpic Răzvan Florea. Florin Pătrașcu a împlinit duminică 34 de ani, iar Florin Nicola - 33 de ani.

În aceeași zi, și-au mai sărbătorit ziua de naștere atleta Cristina Bujin (32 de ani), handbalistul bosniac de la HC Dobrogea Sud Dejan Malinovic (28 de ani), antrenorul de fotbal Cosmin Pașcovici (42 de ani), luptătorii Cătălin Cășaru (30 de ani) și Ștefan Orza (19 ani), dar și jucătoarea de tenis de masă Alina Zaharia (23 de ani). Cristina este multiplă campioană și medaliată a României, dar cu rezultate deosebite și pe plan internațional. Ea a participat și la Jocurile Olimpice, iar în prezent pregătește și copii la atletism, fiind profesor-antrenor la CSS1 Constanța. Ca sportivă, are dublă legitimare, CS Farul - Rapid București, și e pregătită de Daniel Cojocaru.

Cosmin Pașcovici și-a început cariera de antrenor în luna martie a acestui an, în cadrul Academiei FC Farul, unde pregătește grupa de copii născuți după 1 ianuarie 2012. Pașcovici a jucat fundaș la FC Farul între 2002 și 2006 (în Liga 1) și între 2009 și 2011 (în Liga a 2-a). Alte echipe din cariera sa sunt Rocar, Foresta II Fălticeni, Poli Iași, FC Baia Mare, Petrolul Ploiești, Dinamo (cu care a ieșit campion în sezonul 2006/2007) sau UTA. În Liga 1 are 110 meciuri și 10 goluri, iar la echipa națională a fost convocat la meciul România - Andorra 2-0, în 2005.

Reprezentantă importantă a școlii constănțene de tenis de masă, Alina Zaharia a cucerit numeroase medalii la toate categoriile de vârstă, atât pe plan intern, cât și internațional. Alina are o soră mai mică, Elena, și ea o valoroasă campioană la tenis de masă.

Luptătorii Cătălin Cășaru și Ștefan Orza sunt colegi la Sharks Gym Constanța. Cătălin e unul dintre cei mai buni practicanți de MMA din România, iar Ștefan un sportiv în plină ascensiune la kickboxing, pe care cunoscutul Alex Filip a spus că va fi viitorul campion mondial al României la kickboxing. În finalul anului trecut, Ștefan a realizat performanţa de a cuceri două medalii de aur la Campionatul Mondial de Kempo, întrecere care s-a desfăşurat în Ungaria, la Budapesta, sub egida UWSKF (United World Sport Kempo Federation).

Sursa foto: Facebook



Citește și:

Cristina Bujin, vicecampioană naţională la atletism. Pe podium a urcat şi Vlad Bădescu, medaliat în premieră la seniori (galerie foto)

Ştefan Orza, luptător la Sharks Gym Constanţa Povestea unui tânăr din Moşneni care a devenit dublu campion mondial la Kempo (galerie foto)

Luptător la Sharks Gym Constanţa Cătălin Căşaru, învingător în gala „Eagles Fighting Championship-7“, de la Chişinău (galerie foto + video)


Fostul fotbalist Cosmin Pașcovici, antrenor în cadrul Academiei FC Farul

Bucurie mare! Fostul campion Florin Nicola este tătic. Are fetiţă „O facem sportivă sută la sută“ (galerie foto)

Tenis de masă Surorile Alina și Elena Zaharia, din Constanța, medaliate la Campionatul Balcanic de seniori (galerie foto)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii