Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Luptătorul Mădălin Crăciunică s-a căsătorit cu Sarah Iuria Ștefan. În curând, cei doi vor deveni părinţi (galerie foto)

ro

26 Feb, 2020 00:00 12924 Marime text

Luptătorul constănţean Mădălin Crăciunică a făcut pasul cel mare în viaţă şi s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Sarah Iuria Ștefan, şi ea de loc din Constanţa. Pentru tinerii soţi, urmează, în scurt timp, un alt moment de mare fericire, cei doi urmând a deveni părinţi în luna aprilie a acestui an.


Mădălin şi Sarah Iuria alcătuiesc un cuplu de nouă luni, iar acum au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă. Momentul a fost marcat şi printr-o mică petrecere, în familie, iar ceremonialul religios şi nunta cea mare vor avea loc la anul, în luna aprilie, atunci când copilul celor doi, care va fi fetiţă şi se va naşte peste două luni, va avea un an. Mădălin şi Sarah Iuria au descoperit că sunt suflete pereche, dar ei au în comun şi pasiunea pentru lupte. Mădălin este un luptător cunoscut în Constanţa, participând în mai multe gale profesioniste, în vreme ce soţia sa a făcut lupte pe când era în liceu, la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa.


A jucat fotbal la Elpis Constanţa



Tinerii soţi îi vor avea naşi pe Cosmin şi Irina Verban, Cosmin fiind cel care l-a atras pe Crăciunică spre kickboxing, la Keru Kento, după ce Mădălin mai practicase înot, tenis de câmp şi fotbal (la Elpis Constanţa), ca fotbalist jucând fundaş stânga, fundaş central sau mijlocaş stânga.
 

„Vă doresc multă fericire şi împlinire!“



Evenimentul fericit din viaţa lui Mădălin şi a soţiei sale le-a adus celor doi o sumedenie de felicitări şi urări de bine cu ocazia căsătoriei. „Casă de piatră, frumoşilor! Vă doresc multă fericire şi împlinire!“, „Felicitări! Să fie într-un ceas bun!“, „Sănătate, multă fericire şi mult noroc în viaţă!“, „Sunteţi superbi! Casă de piatră, sănătate şi fericire cât cuprinde! Și mulţi copii frumoşi ca voi!“, „Vă ador! Casă de piatră, familia mea frumoasă!“, „Un viitor strălucit, multă sănătate şi tot ce doriţi să se împlinească!“, „Copii sănătoşi şi frumoşi!“, „Multă fericire pentru tineri, iar vouă, bunicilor, viaţă lungă să vă creşteţi nepoţii!“, „Să fiţi sănătoşi, fericiţi împreună veşnic şi naştere uşoară scumpei tale soţii. Cu drag, Nikole şi soţul meu, Cristi“ sau „Să vă dea bunul Dumnezeu sănătate multă, înţelegere şi fericire!“, au fost câteva dintre mesaje.


Plănuieşte să treacă la MMA



După Keru Kento, Mădălin a reprezentat Urban Legend Academy, iar de la ultimul meci pe care l-a susţinut, în gala OSS Fighters, de la Mamaia, în vara anului trecut, a decis să ia o pauză mai lungă. Va reveni însă în circuit, dar plănuieşte să treacă la MMA. Mădălin a evoluat în partide de kickboxing pe reguli de K-1 şi în alte gale, precum Superkombat (inclusiv în străinătate, la Milano), Colosseum Tournament, Urban Legend, gala internaţională de la Imola, Turneul Campionilor, Liga MMA, WMF Supreme Fighets, Supreme Night Fight sau APP Fighting Promotion (la ultimele două cucerind centura).



Sursa foto: Facebook


Citeşte şi:

„Voi lupta să rămână la mine cât mai mult timp!“ Mădălin Crăciunică a câştigat centura la gala „Supreme Night Fight“ (galerie foto)

Mădălin Crăciunică, alesul Super Pro Contract pentru o luptă în străinătate oferit lui „Little Groot“, după evoluţia de la gala Urban Legend


„Micul Bonjasky” de la Keru Kento Constanţa Mădălin Crăciunică, victorie în gala „Colosseum” de la Iaşi (galerie foto)

Petrecerea de la „Fântâniţa“ Luptătorul Superkombat Mădălin Crăciunică a dansat „Pinguinul“ cu mireasa în braţe (galerie foto+video)

Crăciunică vrea revanşa în faţa lui Amancio Războinicii de la clubul Keru Kento au pumnii tari şi inima neînfricată (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii