Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum și-a aniversat Diana Dumitrescu ziua de naștere

ro

30 Sep, 2020 18:57 2223 Marime text
  • Vedeta a mărturisit prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare că se declară un om împlinit și fericit.
Diana Dumitrescu a împlinit miercuri, 30 septembrie 2020, 37 de ani. 

Constănțeanca, care este cunoscută publicului din țara noastră grație telenovelelor în care a jucat de-a lungul timpului, a fost căsătorită cu Ducu Ion. Ea a fost cerută de nevastă de actualul ei iubit, afaceristul Alin Boroi, cel în persoana căruia și-a găsit sufletul pereche, și împreună cu care, are și un copil .

Vedeta a mărturisit prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare că se declară un om împlinit și fericit.

Intru în cel de-al 37 lea an al vieții mele desculță de barierele și inhibițiile societatii, dezbracată de acel "trebuie" impus de social media și societate în general, m-am îmbrăcat cu iubire și libertate, cu credința și cu ideea ca viața e scurtă și scumpă și merită trăită cu bucurie si liniște! Sunt un om implinit și fericit! Mulțumesc prietenilor și familiei pentru mesaje și urari! Vă iubesc!

Diana Dumitrescu a urmat Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, secția limbi moderne. La terminarea liceului, Diana s-a hotărât să dea la Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului de Teatru, Universitatea „Ovidius” din Constanța, la îndrumarea mamei sale și la insistențele dirigintei Alexandrina Vlad.

A studiat actoria sub îndrumarea profesorilor Liviu Manolache, Nina Udrescu, Radu Niculescu și Dana Trifan. În al doilea an de facultate a intrat în spectacolul „Paparudele” și a luat contact pentru prima dată cu scena și publicul, iar în anul III a jucat alături de majoritatea colegilor săi de an, dar și actori și profesorii ei în spectacolul „Chirița la băi”.
 
În vara lui 2004 a participat la concursul Miss World România, concurs difuzat și pe postul Pro TV, unde a câștigat premiul de Popularitate. De acolo, deoarece în CV-ul ei scria că urmează facultatea de Teatru, a fost chemată, în vara lui 2005 să dea un casting, pentru unul din rolurile din telenovela Păcatele Evei, pe care l-a luat și a hotărât împreună cu părinții săi să se mute în Capitală.

Sursa foto: Facebook/ Diana Dumitrescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii