Doi medici dentişti îndrăgostiţi de sport Cristi Bornaz şi Dana Toma s-au căsătorit de Valentine's Day (galerie foto)
Doi medici dentişti îndrăgostiţi de sport: Cristi Bornaz şi Dana Toma s-au căsătorit de Valentine's Day
17 Feb, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
7228
Marime text
Medici dentişti în Constanţa, dar binecunoscuţi şi din participările la concursurile sportive de atletism, Cristi şi Dana formează de câteva zile familia Bornaz. Au devenit soţ şi soţie chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, în cea mai frumoasă mărturie a marii iubiri care le uneşte inimile
Cristi (32 de ani) şi Dana (28 de ani) au oficializat relaţia pe care o aveau de şapte ani şi jumătate. S-au cunoscut prin intermediul medicinei şi au devenit rapid suflete pereche. Provocat de Dana, Cristi a început alergările şi a devenit rapid un concurent redutabil în întrecerile de atletism, în probele lungi. În concurs a intrat însă şi Dana. Din 2010, cei doi sunt nelipsiţi de la competiţiile din întreaga ţară. Pe lângă atletism, pasiunea lor sportivă s-a extins şi către ciclism sau către competiţiile de triathlon.
Tinerii soţi Bornaz s-au cunoscut în august 2007, atunci când ialomiţeanca Dana Toma (este născută la Feteşti), o studentă în anul II la Universitatea „Ovidius“, Facultatea de Medicină Dentară, a venit să facă practică în cabinetul medicului dentist Cristi Bornaz. Cei doi s-au plăcut şi au devenit în scurt timp un cuplu. Iar la şapte ani şi jumătate de la acel moment, au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de stare civilă. Cristi şi Dana şi-au jurat credinţă şi dragoste eternă chiar de Valentine's Day. „Ideea de a ne căsători de Ziua Îndrăgostiţilor mi-a aparţinut mie. Încă de la Crăciunul trecut m-am gândit la aceasta şi, cum 14 februarie a picat într-o sâmbătă, ne-am hotărât ca aceasta să fie data cununiei noastre. Am dezvăluit planul nostru la puţine persoane, celor apropiaţi. Am vrut ca acesta să fie micul nostru secret. Având în vedere de câţi ani eram împreună, mulţi ne tot întrebau: «Când faceţi nunta, când faceţi nunta?». Aşa că le-am oferit o surpriză, ca să nu ne mai bată la cap“, râde Dana.
Cei doi au semnat ca soţ şi soţie la Serviciul de Stare Civilă de la Primăria Valu lui Traian. Ceremonialul religios s-a desfăşurat la biserica din Lazu, acolo unde prietena cea mai bună a Danei, Ligia Lazăr, merge curent. Nunta s-a desfăşurat într-un cerc restrâns, tinerii însurăţei fiind cununaţi de sora şi cumnatul lui Cristi, Diana şi Marius Postolache.
Iubitor de sport, Cristi mergea regulat la sala de forţă şi juca fotbal cu prietenii atunci când a cunoscut-o pe Dana, iar în vara lui 2010 a intrat şi în mirifica lume a atletismului. Totul a plecat de la o provocare a Danei. „Actorul meu preferat, Ryan Reynolds, a participat la maratonul de la New York, alergând 42 de kilometri. I l-am dat exemplu lui Cristi, iar acesta, ambiţios, a început să se antreneze de două ori pe săptămână la stadionul de la Şcoala 23 din Constanţa. În a doua săptămână, a reuşit să alerge zece kilometri, cu un timp foarte bun pentru el. De aici a început totul. Peste trei luni, în toamnă, a concurat, la Bucureşti, la primul său maraton“, povesteşte Dana, care i-a fost alături atunci iubitului ei, în concurs! Tânăra nu mai alergase niciodată, însă, când a văzut cât de pasionat, dedicat şi serios este Cristi în pregătire, a început şi ea alergările. „Am debutat împreună, eu concurând la semi-maraton. De atunci, particip şi eu. La început, am evoluat pentru a fi alături de Cristi şi pentru a mă menţine în formă, însă, pe parcurs, exerciţiul fizic, mişcarea, atmosfera de concurs şi prezenţa pe nenumărate trasee din întreaga ţară, de la munte la mare, în peisaje de basm, au început să îmi placă tot mai mult, sfârşind prin a mă îndrăgosti de ele iremediabil“, istoriseşte Dana frânturi dintr-o frumoasă poveste de dragoste şi de viaţă, în care sportul are un loc bine definit.
Cristi are multe victorii în competiţiile în care a participat până acum. Era o perioadă în care participa în fiecare weekend la întreceri montane grele, cu diferenţă de nivel. În ultima perioadă, s-a concentrat însă pe semi-maratoane şi pe probele de 5.000 m şi 10.000 m. Într-un an a avut şi o accidentare serioasă, la genunchi, pe când se antrena în Munţii Măcinului pentru un concurs în Piatra Craiului. Cristi are în palmares şi clasări bune la concursurile de triathlon. Deşi înotul nu e punctul său forte, medicul dentist compensa cu alergarea.
El şi soţia sa au participat şi la competiţii de ciclism, iar acasă şi-au amenajat un colţ cu toate diplomele, medaliile şi trofeele cucerite, de care sunt foarte mândri. „Ne antrenăm împreună. De două ori pe săptămână mergem la sala de fitness, iar de patru ori pe săptămână ne pregătim specific, alergând fie pe plajă (la Mamaia ori la Trei Papuci), fie în parcul Tăbăcărie, fie pe lângă pădurea de la Valu lui Traian“, mai spune Dana Bornaz, care, la concursurile desfăşurate la Constanţa, s-a clasat mai mereu în primele două - trei sportive.

Ceremonialul civil, la Valu lui Traian; cel religios, la Tuzla
Cei doi au semnat ca soţ şi soţie la Serviciul de Stare Civilă de la Primăria Valu lui Traian. Ceremonialul religios s-a desfăşurat la biserica din Lazu, acolo unde prietena cea mai bună a Danei, Ligia Lazăr, merge curent. Nunta s-a desfăşurat într-un cerc restrâns, tinerii însurăţei fiind cununaţi de sora şi cumnatul lui Cristi, Diana şi Marius Postolache.
Cristi a fugit ca Ryan Reynolds
Iubitor de sport, Cristi mergea regulat la sala de forţă şi juca fotbal cu prietenii atunci când a cunoscut-o pe Dana, iar în vara lui 2010 a intrat şi în mirifica lume a atletismului. Totul a plecat de la o provocare a Danei. „Actorul meu preferat, Ryan Reynolds, a participat la maratonul de la New York, alergând 42 de kilometri. I l-am dat exemplu lui Cristi, iar acesta, ambiţios, a început să se antreneze de două ori pe săptămână la stadionul de la Şcoala 23 din Constanţa. În a doua săptămână, a reuşit să alerge zece kilometri, cu un timp foarte bun pentru el. De aici a început totul. Peste trei luni, în toamnă, a concurat, la Bucureşti, la primul său maraton“, povesteşte Dana, care i-a fost alături atunci iubitului ei, în concurs! Tânăra nu mai alergase niciodată, însă, când a văzut cât de pasionat, dedicat şi serios este Cristi în pregătire, a început şi ea alergările. „Am debutat împreună, eu concurând la semi-maraton. De atunci, particip şi eu. La început, am evoluat pentru a fi alături de Cristi şi pentru a mă menţine în formă, însă, pe parcurs, exerciţiul fizic, mişcarea, atmosfera de concurs şi prezenţa pe nenumărate trasee din întreaga ţară, de la munte la mare, în peisaje de basm, au început să îmi placă tot mai mult, sfârşind prin a mă îndrăgosti de ele iremediabil“, istoriseşte Dana frânturi dintr-o frumoasă poveste de dragoste şi de viaţă, în care sportul are un loc bine definit.
S-a accidentat în Munţii Măcinului
Cristi are multe victorii în competiţiile în care a participat până acum. Era o perioadă în care participa în fiecare weekend la întreceri montane grele, cu diferenţă de nivel. În ultima perioadă, s-a concentrat însă pe semi-maratoane şi pe probele de 5.000 m şi 10.000 m. Într-un an a avut şi o accidentare serioasă, la genunchi, pe când se antrena în Munţii Măcinului pentru un concurs în Piatra Craiului. Cristi are în palmares şi clasări bune la concursurile de triathlon. Deşi înotul nu e punctul său forte, medicul dentist compensa cu alergarea.
El şi soţia sa au participat şi la competiţii de ciclism, iar acasă şi-au amenajat un colţ cu toate diplomele, medaliile şi trofeele cucerite, de care sunt foarte mândri. „Ne antrenăm împreună. De două ori pe săptămână mergem la sala de fitness, iar de patru ori pe săptămână ne pregătim specific, alergând fie pe plajă (la Mamaia ori la Trei Papuci), fie în parcul Tăbăcărie, fie pe lângă pădurea de la Valu lui Traian“, mai spune Dana Bornaz, care, la concursurile desfăşurate la Constanţa, s-a clasat mai mereu în primele două - trei sportive.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii