La mulţi ani şi pentru Tibi Curt! Raul Gonzalez, portar la SSC Farul Constanţa, a împlinit 18 ani
La mulţi ani şi pentru Tibi Curt!: Raul Gonzalez, portar la SSC Farul Constanţa, a împlinit 18 ani
26 Apr, 2017 14:59
ZIUA de Constanta
7431
Marime text
Liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, l-a sărbătorit astăzi pe portarul Raul Gonzalez (foto), cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, 18 ani.
„Raul este unul dintre tinerii care au impresionat conducerea tehnică a echipei, în special pe antrenorul secund, Gheorghe Mina, care îl apreciază ca pe un real talent. Chiar dacă nu a putut evolua mai mult din pricina unei accidentări, Raul a bifat deja două victorii cu echipa, în amicalele din iarnă cu Axiopolis Cernavodă şi CS Năvodari, ambele încheiate cu scorul de 3-1. Îi dorim multă sănătate, o revenire cât mai grabnică şi să atingă cel puţin performanţele jucătorului de legendă al cărui nume îl poartă! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, este mesajul SSC Farul.
Cei de la SSC Farul l-au felicitat, astăzi, şi pe Tiberiu Curt, fost fotbalist al FC Farul, care a ajuns la 42 de ani.
„Tibi Curt a început fotbalul la vârsta de 12 ani şi a fost unul dintre cele mai bune produse ale şcolii de fotbal constănţene. A evoluat la FC Farul 3 sezoane, între anii 1992 şi 1995, adunând 68 de meciuri şi 4 goluri. A debutat in Liga 1 pe 18.10.1992 intr-un meci Gloria Bistrita - FC Farul Constanta. De-a lungul carierei sale, a evoluat la echipe importante din fotbalul românesc, cum sunt Rapid, Universitatea Craiova, FC Naţional, Steaua şi Dinamo. Îi transmitem multă sănătate, succes pe toate planurile şi îl aşteptăm alături de noi să pună umărul la renaşterea Farului! Împreună ducem mai departe spiritul farist!“, a fost urarea SSC Farul.
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii