Naşi sunt Angelica şi Daniel Fulea Fotbalistul Romeo Cătălin Lupu şi Adelina Boboşilă au spus „Da!“ (galerie foto)
Naşi sunt Angelica şi Daniel Fulea: Fotbalistul Romeo Cătălin Lupu şi Adelina Boboşilă au spus „Da!“
05 May, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
10612
Marime text
Romeo Cătălin Lupu, antrenor-jucător la echipa de fotbal Unirea Topraisar, şi aleasa inimii sale, Adelina Boboşilă, au devenit soţ şi soţie, rostind un „Da!“ din toată inima la Starea Civilă Constanţa.
Cei doi tineri şi-au oficializat relaţia cu această ocazie, iar la anul, pe 8 septembrie, vor avea loc serviciul religios şi nunta cea mare. La festivităţile şi petrecerea prilejuite de scoaterea actelor, lui Romeo Cătălin şi Adelinei le-au fost alături 35 de rude şi prieteni apropiaţi, invitaţi, după Starea Civilă, la un local din Satul de Vacanţă. „A fost foarte frumos. Nu ne aşteptam să iasă aşa de bine“, a declarat mirele, care, momentan, din pricina unor probleme medicale, nu mai joacă la Unirea Topraisar, fiind doar antrenorul echipei. La fericitul eveniment din viaţa lui Romeo Cătălin a fost prezent şi căpitanul Unirii Topraisar, Eduard Iridon, şi un alt coleg de echipă, Bogdan Voinilă, dar şi tatăl acestuia, Marcel Voinilă, preşedintele clubului. Nu a lipsit nici Laurenţiu Moroianu, care nici el nu e străin de sport, în tinereţe jucând fotbal.
Sursa foto: Facebook
Citeşte şi:
Surpriză la înălţime, în Mamaia: Cum a cerut-o de soţie fotbalistul Romeo Cătălin Lupu pe Adelina Boboşilă (galerie foto)

Naşul şi socrul mic sunt foşti fotbalişti
„Am spus un mare «Da». Da, te iubesc!“, a sintetizat, pe Facebook, Romeo Cătălin, cea mai fericită zi de până acum din viaţa sa. Tânăra familie Lupu va fi cununată de Angelica şi Daniel Fulea, naşul fiind fost fotbalist. În această categorie, a foştilor jucători, se înscrie şi socrul mic, Dan Boboşilă, de la Negru Vodă. „Mulţi ani sănătoşi şi fericiţi, până la adânci bătrâneţi! Fie ca lanţurile căsniciei să rămână ferecate şi, cu încredere, respect şi iubire, să vă clădiţi acest templu al familiei! Dumnezeu să vă binecuvânteze, copii frumoşi! Vă pup şi vă iubesc!“, au fost felicitaţi tinerii căsătoriţi.„Să fiţi sănătoşi, fericiţi şi să vă iubiţi mult!“
„Casă de piatră şi multă fericire împreună, mister Stuff!“, „O frumoasă poveste de dragoste! Frumoşi, aşa cum vă este şi sufletul! Casă de piatră, înţelegere şi fericire până la adânci bătrâneţi şi, bineînţeles, copii frumoşi!“, „Mulţi ani fericiţi şi împliniţi, toate gândurile bune, te pup!“, „Casă de piatră, prieteni dragi!“, „Bravo, lupuşorul SRL, casă de piatră!“, „Felicitări, să fiţi sănătoşi, fericiţi şi să vă iubiţi mult! Şi aşteptăm un bebe!“ sau „Casă de piatră, Căticiu!“, au fost alte mesaje.Sursa foto: Facebook
Citeşte şi:
Surpriză la înălţime, în Mamaia: Cum a cerut-o de soţie fotbalistul Romeo Cătălin Lupu pe Adelina Boboşilă (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii