A platit 1.000 de euro pentru o identitate falsa
A platit 1.000 de euro pentru o identitate falsa
12 Dec, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
627
Marime text
Politistii de frontiera din Arad au descoperit un cetatean din Turcia care, in incercarea de a iesi din tara, s-a legitimat cu o carte de identitate falsa, pe care sustine ca a dat 1.000 de euro, transmite corespondentul ROMPRES.
Dupa cum se precizeaza intr-un comunicat al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Arad, difuzat marti, barbatul in cauza a fost depistat in Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac, deplasandu-se pe sensul de iesire din tara, mascat de coloana de automarfare, in incercarea de a se sustrage controlului de frontiera.
Chiar daca era intuneric, vigilenta politistului de frontiera nu a fost inselata, persoana in cauza fiind legitimata, se precizeaza in comunicat.
Politistul de frontiera a constatat ca documentul de identitate, din care reiesea ca barbatul este bulgar, este fals. Verificarile au relevat ca, in realitate, barbatul e un cetatean turc, in varsta de 33 de ani.
La perchezitionarea corporala a barbatului, a fost descoperit pasaportul cu adevaratele date de identitate ale cetateanului turc.
Acesta a declarat ca si-a procurat documentul de la o persoana necunoscuta din Bucuresti, in schimbul sumei de 1.000 de euro, si ca dorea sa se ajunga in Franta, unde spera ca isi va gasi un loc de munca.
"Cetateanul turc este cercetat penal pentru savarsirea infractiunilor de fals privind identitatea si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat", se precizeaza in incheierea comunicatului de presa al IJPF Arad.
Scris de: {autor}MFX{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii